„E un grad de încasare bun pe activităţile lucrative”, remarcă viceprimarul Ovidiu Mureşan cu observaţia că sunt nerealizări ale estimărilor la încasările din amenzi şi din taxele pe mijloacele de transport.
Chiar în aceste condiţii, de satisfacţie faţă de încasări, edilii anunţă că de săptămâna viitoare pornesc procedurile de executare silită a datorinicilor, mai ales că s-a constatat o creştere a numărului acestora faţă de anul trecut. Dacă în 2011, 46.000 de contribuabili aveau o restanţă totală de 40 de milioane lei, în 2012 sunt 46.650 de datornici cu peste 46 de milioane lei.
Somaţii şi execuţii
Restanţierii se pot aştepta la transmiterea de somaţii de plată şi titluri executorii, acțiune care va fi de valorificarea în continuare a măsurilor asiguratorii anterior înfiinţate, de înfiinţarea popririlor pe conturi sau venituri urmăribile, de sechestrarea şi/sau ridicarea autoturismelor, ipotecarea terenurilor şi clădirilor sau acţiuni în instanţă, precizează Tănase Miculescu, adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie.
Acesta spune că activitatea de executare silită desfăşurată până la această dată se caracterizează prin realizarea celor mai constrângătoare acţiuni asupra debitorilor cu debite restante mari şi vechi. Până acum s-au organizarat cinci licitaţii de valorificare a bunurilor mobile şi imobile sechestrate, pentru un număr de 19 persoane fizice şi 7 persoane juridice. Valoarea debitelor urmărite prin această procedură este de 890.031 lei din care s-au realizat 247.495 lei. „Obiectivul final al aceste acțiuni, acela de a încasa creanţele e atins pentru un număr de 10 persoane fizice şi 2 persoane juridice, acestea achitându-şi integral sau parţial debitele restante”, a precizat directorul adjunct Tănase Miculescu.
De asemenea, au fost transmise peste 8.700 de somații, s-au înfiinţat peste 4900 de popririi, au fost puse 249 de sechestre, au fost întocmite 85 procese verbale de insolvabilitate, 35 de dosare de transformare a amenzilor în muncă în folosul comunităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!