În ultima vreme, sfârşitul de an aduce doar veşti „bune” pentru şoferi. Dacă la începutul lui 2010 benzina şi motorina s-au scumpit cu 20%, nici anul 2011 nu va fi mai prejos, urmând o nouă scumpire consistentă la carburanţi. Motivul este la fel ca la fiecare sfârşit de an: creşterea accizelor, potrivit programului convenit cu Uniunea Europeană. Nu mai punem la socoteală faptul că în ultima vreme companiile de carburanţi au crescut preţurile la benzină şi motorină deşi preţul barilului la nivel mondial este de 80 – 85 de dolari pe baril, iar cursul valutar n-a variat prea mult.
Accize mărite
Astfel, acciza la benzina fără plumb va vreşte de la 1 ianuarie 2011 de la 452 de euro/1.000 de litri la 467 de euro/1.000 de litri, ceea ce înseamnă 15 euro în plus pe tonă. Pentru motorină, acciza va urca de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 de euro/1.000 de litri.
Faţă de anul trecut este şi o veste bună, diferenţa dintre cursul leu – euro 2010 – 2009 este mai mică decât diferenţa dintre cursul leu – euro 2009 – 2008 luate în calcul la accizele la carburanţi. Cursul leu euro la 1 octombrie 2010, luat în calcul la accizele carburanţilor pentru 2011 a fost de 4,267 de lei/1 euro. La 1 octombrie 2009 cursul leu – euro a fost de 4,249 de lei, iar la 1 octombrie 2008 – 3,734 de lei. Dacă diferenţa cursului leu – euro 2009 – 2008 a fost de 0,515 lei, diferenţa cursului 2010 – 2009, este de 0,018 lei.
Până atunci, companiile de carburanţi menţin trendul la scumpirile periodice. Săptămâna trecută, Petrom a majorat preţurile la carburanţi cu 8 bani pe litru, după ce în 3 decembrie a mai avut loc o scumpire. Astfel, în prezent, cea mai ieftină benzină de 95 se vinde la Lukoil, cu 4,92 de lei/litru, iar cea mai ieftină motorină, tot la Lukoil – 4,79 lei/litru.
Şoferii sunt nemulţumiţi de anunţatele scumpiri la carburanţi. Ei spun că acestea vor duce în lanţ la alte scumpiri la alimente şi bunuri de consum. „Este strigător la cer ce se întâmplă la fiecare sfârşit de an. În loc să aducă ceva bun, anul nou aduce doar scumpiri. Am ajuns la nivelul ţărilor Uniunii Europene cu preţul carburanţilor, deşi veniturile şi salariile sun pe ultimul loc”, se revoltă Ioan Opriş, un taximetrist orădean.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!