Gala „Antreprenor pentru Oradea” s-a transformat în „Antreprenor pentru Bihor”. Acest lucru se datorează preluării parcurilor industriale din județ de către Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) SA. Luni, 23 mai 2022, într-un cadru festiv, în Sala Mare a Primăriei Oradea, organizatorul evenimentului ADLO, alături de Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor, au premiat antreprenorii de succes din Oradea și Bihor.
„Am ales această dată cu însemnătate aparte pentru Oradea, dorind să marcăm 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria în Oradea”, a precizat Alina Silaghi, directorul ADLO SA.
Primii 10 contribuabili
Gala „Antreprenor pentru Bihor” este un eveniment dedicat mediului de afaceri, pe care Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor îl premiază, într-un mod simbolic, pentru aportul la Bugetul Local, respectiv la dezvoltarea economică a județului.
În cadrul acestui eveniment – Ediția 2022, au fost premiaţi primii 10 contribuabili la bugetul local al municipiului Oradea pe anul 2021, respectiv cele mai mari 10 companii din județul Bihor în funcție de cifra de afaceri.
În deschiderea evenimentului, directorul ADLO, Alina Silaghi, a făcut o scurtă prezentare a Palatului Primăriei Oradea, clădire construită între anii 1902 și 1903, inaugurată în anul 1904. Având un stil neoclasic, cel mai spectaculos element arhitectural al Primăriei este scara principală respectiv Sala de şedinţe – „Sala de Onoare” marcată de cele trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf. Clădirea a trecut recent printr-un proces de renovare și restaurare, Gala „Antreprenor pentru Bihor” fiind primul eveniment festiv care s-a organizat aici.
Alina Silaghi a prezentat pe scurt situația actuală a parcurilor industriale din județul Bihor, astfel că în acest moment ADLO deține șase titluri de parc industrial, al șaptelea titlu fiind în lucru.
„Valoarea totală a investițiilor atrase în parcurile industriale pe anul 2021 este de 29.874.000 euro, însumând un total de investiții atrase de peste 425.000.000 euro din 2008 până în prezent, 115 companii rezidente, și un număr total de 9.500 de locuri de muncă create”, a subliniat directorul ADLO.
Proiecte
O bună parte din proiectele pregătite anul trecut de ADLO au început să prindă contur: S-a demarat construirea Parcului Științific și Tehnologic Bihor; Incubatorul de afaceri – CRESC – un centru dedicat start-upurilor din domenii creative, se află în implementare; Construirea primului bloc de locuințe urmează să fie finalizată în acest an; Programul MakeITinOradea – are deja finaliști și a început o nouă rundă de finanțare pentru Start-upuri din domeniul IT – programul ajungând să fie cunoscut la nivel național.
[eadvert]
Un proiect important pentru județul Bihor și regiune este Terminalul Cargo Oradea, proiect dezvoltat de CTP Park, care va fi pus în funcțiune deja anul acesta.
Primarul Florin Birta a mulțumit celor prezenți pentru faptul că au onorat invitația precizând că Gala Antreprenor se află la a zecea ediție. De asemenea, a mulțumit tuturor companiilor pentru contribuțiile la bugetul local acestea reprezentând aportul mediului de afaceri în dezvoltarea economică a municipiului. Evenimentul reprezintă un gest de recunoștință pentru principalele companii care contribuie la dezvoltarea orașului.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a vorbit despre proiectele privind dezvoltarea județului printre cele mai importante fiind legate de conectivitatea aeriană, proiectele privind prelungirea pistelor, respectiv parteneriatul cu firma CTPark Iota pentru realizarea Terminalului Cargo de la Aeroportul Oradea care reprezintă o investiție în valoare de 32 milioane Euro, a căror realizare reprezintă un punct important de conectare cu vestul României.
Ilie Bolojan a mai vorbit despre proiectele de infrastuctură rutieră în parteneriat cu Primăria Oradea și primăriile din județ, centurile ocolitoare din zona metropolitană Oradea, coridorul de conectare Drumul expres Arad-Oradea și altele ce vor urma.
În continuare viceprimarul Marcel Dragoș a înmânat premiile primilor 10 contribuabili la bugetul local pe anul 2021.În anul 2021, primii zece contribuabili au contribuit la bugetul local cu suma totală de 25.987.132 lei.
Top 10 companii Oradea
PLEXUS SERVICES RO
GRUP PLASTOR
PUREM ORADEA
FAIST MEKATRONIC
GRUP TRANSILVANIA GENERAL IMP-EXP
RCS & RDS
GRUP H ESSERS
CONNECTRONICS ROMÂNIA
GRUP LOTUS CENTER
10. NIDEC ORADEA
Premiul pentru investiția anului în parcul industrial din Oradea a fost acordat de către viceprimarul Arina Moș companiei Drauber SRL, pentru o investiție asumată de 14 milioane euro, iar un premiu pentru singura investiție în parcul industrial cu capital 100% românesc din industria automotive a fost acordat companiei Valtryp SRL, companie înființată în anul 1994. City Managerul Mihai Jurca a înmânat două premii pentru responsabilitate socială și susținerea proiectelor municipalității grupului Prima și companiei Hornbach.
Alina Silaghi a mai adus mulțumiri pentru responsabilitate socială Companiei de Apă Oradea, Termoficare Oradea și societății Coral Impex.
Top 10 companii din județ
În ceea ce privește premiile acordate din partea Consiliului Județean Bihor, acestea au fost înmânate de către dl. Vicepreședinte CJ, Călin Gal. către următoarele companii, topul fiind alcătuit în funcție de cifra de afaceri pe anul 2020.
Top 10 companii Bihor
1. CELESTICA ROMÂNIA
2. AGROIND CAUACEU
3. TRANSMEC RO
4. DRUM ASFALT
5. MADRUGADA COM
6. ADA FABRICA DE MOBILĂ
7. NUTRIENTUL
8. VERNICOLOR
9. ARA SHOES ROMÂNIA
10. VPK PACKAGING
De asemenea, un premiu special pentru investiția anului a fost acordat de către vicepreședintele CJ, Mircea Mălan, companiei CTPark Iota, respectiv două premii de responsabilitate socială companiilor orădene Selina și Demexim.
În discursurile premiaților, aceștia s-au arătat extrem de încântați atât de calitatea evenimemtului mult așteptat în fiecare an cât și de ideea exinderii acestuia la nivel de județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!