FundaţiaWorld Vision România lansează ultima etapă a proiectului, dedicată susţinerii şi promovării artizanilor transilvăneni din mediul rural.Primii 167 de absolvenţi vor fi sărbători pe 16 iulie, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca. Aceşti meşteri populari transilvaneni sunt calificaţi în antreprenoriat în cadrul proiectului „Atelierul de mestesuguri”.„Înscrierile în proiect sunt deschise în continuare pentru meştesugarii din mediul rural, judeţele Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj ”, anunţăCluadia Tokacs, specilist comunicare la Fundaţia World Vision România.
Între cei 167 de meşteşugari clujeni şi bistriţeni care şi-au desăvârşit luna trecută instruirea antreprenorială se numără artista populară Antal Agota, dublă câştigătoare a concursului de design vestimentar Design Terminal 2013 din Ungaria. Agota s-a înscris în “Atelierul de meşteşuguri” încă de la debutul proiectului, când a participat la cursurile de ţesut la război şi iar în această primăvară a urmat şi sesiunile de antreprenoriat pentru meşteşugari.
260 de meşteri
În cursul lunii iulie, creaţiile Agotei Antal şi ale celorlalţi meşteri participanţi vor ajunge în faţa tuturor iubitorilor de artă populară prin intermediul catalogului online “Târgul de la sat” şi vor fi expuse în zece pensiuni turistice din regiunea nord – vestică a ţării. Atelierul de meşteşuguri”, proiect cofinanţat de Fondul Social European prin POSDRU, Axa Prioritară 5.2, oferă gratuit cursuri de formare în ţesătorie manuală, artizanat textil şi antreprenoriat, consiliere şi sprijin în demararea unei afaceri meşteşugăreşti pentru cel puţin 260 de persoane domiciliate în mediul rural, în regiunea Nord – Vest. Proiectul se desfăşoară în perioada aprilie 2012 – martie 2014, iar beneficiarii vor fi şomerii, persoanele casnice sau care îşi caută un loc de muncă, cei care practică agricultura în gospodărie pentru consum propriu şi meşteşugarii.Pe termen lung, beneficiarii proiectului vor fi susţinuţi prin crearea unor structuri locale menite să sprijine dezvoltarea meşteşugurilor populare în mediul rural şi să asigure promovarea adecvată pentru meşterii din satele din nord – vestul României.
FACT BOX:
Cine se poate înscrie?
-Meşteşugari
– Persoane care se ocupă cu agricultura în gospodărie pentru consum propriu
-Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă
-Şomeri tineri
-Şomeri de lungă durată
-Persoane inactive (casnice)
Citiți principiile noastre de moderare aici!