Antrenorul de atletism Virgil Preda, omul care a pregătit singura campioană mondială din atletismul bihorean, pe Ligia Bara, consideră că „ în ziua de azi trebuie să ne axăm foarte mult pe formarea oamenilor și apoi pentru a-i face campioni”. Declarația e fost făcută în cadrul„11 even”, eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea.

Când spui atletism în România, nu poţi să nu te gândești la profesorul şi antrenorul Virgil Preda. Inimosul antrenor, prin mâna căruia au trecut nenumărate generații de atleți, se află de 45 de ani în orașul nostru. Originar din Poiana Vărbilău, dar stabilit în Oradea, și-a dedicat practic întreaga viață acestui sport.

„Fost săritor de triplu salt, a îmbrățișat de tânăr meseria de antrenor, imediat după venirea sa în orașul de pe Crișul Repede. Profesor la Liceul cu Program Sportiv Bihorul și la Universitatea Oradea, și-a câștigat imediat respectul colegilor, prin abnegația și devotamentul de care a dat dovadă în permanență față de meseria sa. A creat în orașul nostru o adevărată școală de sărituri, alături de soția sa, Mariana Preda”, spunea Mihaela Tatu în prezentarea făcută speakerului Virgil Preda.

A crescut, de-a lungul deceniilor, nenumărați campioni și medaliați la Campionatele Naționale, dar și la competiții internaționale. Este antrenorul singurei campioane mondiale din istoria atletismului bihorean, Ligia Bara Grozav, medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de juniori din anul 2011, în proba de săritură în înălțime. Alți atleți de succes crescuți și formați de antrenorul Virgil Preda se află: Cornelia Deiac, Edwárd Sebestyén, Andrea Ispán, Pásztai Zoltán, Nagy Norbert, Borsi Imre, Hallai Erika. Ca o dovadă a aprecierii de care se bucură în rândurile oamenilor de atletism din întreaga țară, a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Atletism. Este de peste două decenii președintele Asociației Județene de Atletism (AJA) Bihor, străduindu-se din răsputeri să sprijine acest sport și practicanții săi.

Galele anuale, organizate de această asociație, au devenit tradiționale. În cadrul lor, sunt premiați, an de an, cei mai buni atleți ai sezonului din județul nostru. Aceste festivități prilejuiesc de fiecare dată reunirea marii familii a atletismului bihorean, în care se întâlnesc atleți de toate vârstele, antrenori, conducători de instituții sportive, sponsori și oficialități locale. „Ne-am străduit în permanență să formăm sportivi de valoare, dar în primul rând caractere, oameni de valoare, care să se realizeze în viață”, este crezul antrenorului prof. Virgil Preda.

Din păcate, infrastructura locală a atletismului orădean a rămas mereu în urma rezultatelor realizate de practicanții săi. Prof. Virgil Preda a reușit, în acest an, să realizeze, din sponsorizări și venituri ale AJA Bihor, un sector modern de sărituri, situat lângă terenul de sport al Universității Oradea.

Născut printre lăutari

Lui Virgil Preda îi face plăcere să spună că vine din Vechiul Regat, din Vărbilău, comuna cunoscută prin lăutari : prin Gabi Luncă, prin Taraful de la Vărbilău, dar și prin cel mai cunoscut acordeonist din Paris Emy Drăgoi.Pe linie paternă, Virgil Preda vine dintr-un bunic care s-a întors cu „o gaură” din primul război mondial, un tată care „a venit cu coloana praf din al doilea război mondial ca eu să trăiesc în libertatea relativă a sistemului Ceaușescu și în democrația asta alambicată, de 30 de ani”, mărturisește antrenorul.

„M-am străduit cu educația de acasă să fac ce îmi place mie, dar ce mi-a plăcut mie nu s-a făcut. Tata dorea să cânt la acordeon, dar nu avea bani să-mi cumpere acordeon. Pănă la urmă mi-a împrumutat cineva un acordeon și am învățat să cânt de la lăutarii satului. Măcar atât încât pe la 8-9 ani să cânt prin comună, pe la cămine culturale.Am rămas cu pasiunea asta a muzicii și nici nu vă vine să credeți chiar a artei. Visam să fiu regizor de film. Când am aflat că sunt două locuri, pe timpul lui Ceaușescu, am renunțat.

Totuși am jucat, în «Vizită», în «O scrisoare pierdută» în rolul lui Cațavencu. Mândria mea este că Trahanache a fost un coleg de excepție care a fost ani de-a rândul directorul Spitalului Maria din București, un renumit chirurg. Am avut o concurență amandoi, apoi drumurile noastre s-au despărțit. El a mers pe drumul lui avâd o situație materială mai bună, eu a trebuit să fac o școală profesională la care am dat de sport.

Nu aveam calităti, dar spunea antrenorul:„ pe Preda nu-l dăm afară că nu lipsește niciodată!» Pe lângă sport, vă vine să credeți, în căminul de nefamiliști am învățat să cânt la chitară, cum era moda, cu compoziții… Venind la Oradea, nici nu vă vine să credeti, într-o revistă de sport era o fată, sărea peste ștachetă…Este actuala mea soție Mariana Preda. Am decupat și poza,și chiar poate nu vă vine să credeți, pe vremea aceea aveam și plete-așa a pățit si Phil Collins. În 1976 am avut o formație în Oradea, se numea «EF»- Educație Fizică. Cinci colegi instrumentiști. În 1977, la cutremur am cântat la Sala de Concerte a Radiodifuziunii, câteva compoziții ale mele, eram solistul vocal. Aveam un cântec care spunea așa: «Alții vin și alții au fost,Pentru mine sunt cifre dintr-un calcul fără rost». Asta era viziunea mea în 1977 asupra vieții.

Când am ajuns la finala pe țară, șeful juriului, i-a spus lui George Copos, care mi-a fost coleg: «Bă, batrănul-așa îmi spunea, are melodii frumoase, dar nu are viziunea comunistă. Noaptea după concerte nu puteam să dorm și atunci mi-am zis:« Tu Preda, ascultă Rolling Stones, Beatles și vezi-ți de sport în continuare. Și atunci am ales sportul. Și am spus: domnule, trebuie să creez oameni. Peste doi ani, prima mea generație face 60 de ani. Peste doi ani, dacă vrea Dumnezeu, eu fac 70 de ani…Facem un arc peste timp…Eu nefiind talentat am luat o singură medalie în viața mea, la triplu salt, pe care din păcate am pierdut-o, nu știu unde este. Ma întreabă toți copiii: „arătați-ne medalia dumneavoastră!» N-o mai am.

Așa suntem noi ăștia care muncim ca furnica și nu ne alegem cu nimica,vine greierele și ne fură mâncarea…”, și-a amintit Virgil Preda. Dincolo de această întâmplare, reputatul antrenor are cel puțin o certitudine.

Sportul: pasiune și datorie patriotică

„ Iubesc sportul ca educație, o să fac un mic eseu:„ Sportul ca pasiune și ca datorie patriotică» Poate vă sună cumva ciudat: eu fiind din Vechiul Regat în România Mare am avut spiritul de patrie, pe care nimeni nu-l poate lua. În momentul în care Ligia a devenit campioana lumii a fost cel mai înălțător moment din viața mea. Un copil al tău, din Oradea, în condiții de Oradea, să fie cel mai bun din lume în sportul numărul unu olimpic! A fost un moment deosebit! Și atunci am spus așa: «cu performanța până unde pot să merg? La condițiile din Oradea, la profilul bio-motric al copilului…Am zis, haideți să vedem cum facem ca copilul din România să ne reprezinte, dar să reprezinte acel om care din punct de vedere bio- motric, pshihic reprezintă ceva pentru popor și va crea acea plus valoare care să ne aducă progresul economic.

Fac un arc în timp… Aristofan, Aristotel, Esop, Socrate, Tales din Milet, Pitagora.. oamenii ăștia au trăit în vechea Eladă. În programa școlară, Educația fizică era materie obligatorie. Ne întoarcem azi, să vă dau un exemplu: socrul meu are 95 de ani, trăiește și astăzi, a fost medic psihiatru. În 1940 a fost în echipa României de tenis de masă. Și s-a dus la liceu să spună că pleaca în Egipt. Dacă pleci, i-a spus directorul, vei fi exmatriculat. Profesorul de filosofie având vederi mai largi i-a spus: «du-te, te dăm afară, mergi la alt liceu mă.

Credeți că această teorie s-a schimbat astăzi? Nu! Am onoarea să vă spun că pe la mine au trecut medici, generali, profesori, ingineri și oameni obișnuiți cu care când mă întâlnesc îmi spun:« mi-ați fost ca un tată» Un judokan pe care l-am pregătit pentru facultate, eu neavând obiceiul să iau bani, banii i-am băgat în această pistă mi-a spus: «domn profesor, din cele două stele de colonel, una e a dumneavoastră, să știți!» Ai satisfacții când auzi:«Eu nu am avut tată, pentru mine în această perioadă ați fost tatăl meu», « Nu mi-am cunoscut bunicii, pentru mine în această perioadă ați fost bunicul meu». Nici nu poate fi nimic mai înălțător decât să fii gratificat să aud astfel de cuvinte de la elevii mei! Astăzi, am copii foarte buni, cărora din păcate li se atrage atenția: «sport sau carte». Cea mai mare bucurie a mea știți care a fost? Performanțial poate că titlul mondial sau că am fost la 2 cm de Olimpiada de la Beijing.

Nu alea sunt. Prima: acum vreo 7 ani, la Campionatele României de seniori, oameni de peste 20 de ani, la lungime 6 au fost ai mei, ai mei, din Oradea. Și toți sunt azi oameni la locul lor, au profesii, deci au putut să facă și carte, și sport. Și apoi, am un băiat la care țin foarte mult, este idealul meu de a te realiza pe linie sportivă și profesională. Se numește Zoli Pasztai, e inginer, acest băiat când era clasa a V-a venea singur din Sânmartin la antrenament. Soția lui este medic stomatolog. Au trei copii. Copiii lui născuți în 2011, 2013 veneau la mine la antrenament. Celălalt copil și soția făceau ture cu căruciorul la stadion. Sunt idealul pentru o lume modernă pe care noi nu o vedem”, a mărturisit profesorul Virgil Preda, omul care ar trebui să dea de gândit dascălilor, părinților… Virgil Preda a încercat mereu să fie cu un pas înaintea vremurilor.

„Sunt vicepreședintele Federației Române de Atletism am vrut să fac o singură chestiune importantă să văd cum stăm din punct de vedere bio-pshiho- motric. Asta înseamna starea națiunii noastre. Am avut o discuție cu cel considerat cel mai mare antrenor din gimnastică și i-am spus: dacă nu facem treaba asta nu veți mai avea ce antrena. Ne prăbușim. Vreți să facem acest profil comparativ în timpul lui Ceaușescu, atunci era dictatură și acum? Știti ce mi-a spus: «că n-o să-l facă nimeni». Vă spun dragii mei, este o problemă de sănătate națională. Cel mai mult mă doare că 5 milioane de oameni de-ai noștri au plecat afară. Eu nu acuz, nu spun nimic, dar mă doare că concureaza pentru Spania, pentru Italia.

Ce vom face dacă încet, încet părăsim țara, unde ajungem? O să vină popoare peste noi și o să povestească până la 100 de ani: păi ăștia vorbesc un dialect roman. Nu e de râs, ascultați ce vă spun eu. E o problemă care trebuie să ne frământe pe toți pedagogii, de aceea îl felicit pe Cătălin (nr. Cătălin Popa, absolvent al Universității Sorbona, director la Fundația Comunitară Oradea). L-am cunoscut în 90 și un pic la Paris, nu am crezut că se va întoarce în România.

Tot ce vă spun e izvorât din realități trăite 52 de ani în lumea sportului, 42 de ani, 42 de ani ca professor. Și nu mă voi opri. De ce? Acolo, în sală stă fiica mea, fostă tenismenă, și nepotica mea Vanesa, are 10 ani. Pentru ea și pentru copiii lui Zoli, o să vin și în baston să facem anterenamente. Nimic nu poate fi mai frumos decât ce spuneau grecii antici om frumos și bun -Kaloi Kai agathos –,iar romanii: mensa in corpore sano. Suntem noi chiar chiar atât de proști? Nu, au demonstrate-o generații de copii care au trecut prin mâna mea!”, e mărturisirea antrenorului Virgil Preda.