Poloistii tricolori au avut parte de un meci facil în prima partidă oficială disputată la Bazinul din Complexul Olimpic de la Izvorani, în compania Turciei. Conform aşteptărilor, Romania s-a impus fără să forţeze prea mult, cu scorul de 10-4 (5-2, 0-1, 4-1, 1-0), golurile noastre fiind înscrise de C. Radu 3, Negrean 2, Al. Matei 2, R. Georgescu 1, Buşilă 1, Iosep 1. Următorul meci al naţionalei noastre va avea loc la 22 februarie, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, în compania Rusiei. În condiţiile în care doar prima clasată din grupă se va califica în faza următoare a Ligii Mondiale, şansele noastre sunt aproape nule. Doar o victorie la un scor astronomic în deplasarea cu Muntenegru ne-ar putea asigura calificarea, fapt care este însă practic imposibil.
Meciurile din Liga Mondială pot constitui însă pentru poloiştii tricolori prilejuri bune de repetiţie în vederea partidelor mult mai importante din cadrul preliminariilor de calificare la Campionatul European 2012. România face parte din Grupa F, unde se află pe primul loc după două meciuri disputate, 14-4 cu Israel în deplasare şi 8-5 cu Slovacia acasă. Vor urma partidele cu Ucraina în deplasare (30 martie), Ucraina acasă (11 mai), Slovacia în deplasare (18 iunie) şi Israel acasă (2 iulie).
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!