Ansamblul „Crişana” din Oradea are doi stăpâni. Ioan Silaghi, pretinde că el a dat numele Ansamblului şi, în virtutea acestui fapt, a înfiinţat Asociaţia Ansamblul Crişana. Leontin Ciucur spune că gestul lui Ioan Silaghi este imoral.
Scandalul dintre cei doi „stăpâni” va fi tranşat, cel mai probabil, de instanţa de judecată.
„Eu am înfiinţat Ansamblul Crişana încă din anul 1998. Când l-am înfiinţat, Ansambul nu avea personalitate juridică. Aşa că am înfiinţat Asociaţia Ansamblul Crişana. Obiectul de activitate al Asociaţiei pe care am fondat-o este organizarea de evenimente culturale”, susţine Ioan Silaghi, fost maestru de dans al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, pretinzând că deţine documentele privind înfiinţarea Ansamblului Crişana. Acesta mai spune că, atunci când va avea toate probele necesare, îi va lua la rost pe cei care s-au folosit de numele Ansamblului creat de el.
„Vom contesta”
De cealaltă parte, Leontin Ciucur, directorul artistic al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana din anul 2004, recunoaşte că Ansamblul Crişana a fost înfiinţat în anul invocat de adversarul său, însă spune că „ceea ce a făcut Ioan Silaghi este imoral”. „Ansamblul Artistic Profesionist Crişana a fost înfiinţat în anul 1998, prin Hotărîre a Consiliului Judeţean. Poate el a fost cu iniţiativa atunci. Eu sunt director artistic din 2004. Cert e că domnul Silaghi profită de renumele Ansamblului Artistic Profesionist Crişana. Îmi pare rău că nu a reuşit să-şi facă popularitate decât folosindu-se de numele Ansamblului Consiliului Judeţean. Vom discuta cu jurişti şi vom vedea ce se poate face”, a declarat Leontin Ciucur.
Şi Daniel Vulcu, directorul Teatrului de Stat „Regina Maria”, în subordinea căruia se află Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, s-a arătat uimit de gestul lui Ioan Silaghi.
„O să facem demersurile pentru ca să ne păstrăm denumirea. Dacă atâta pot, eu ce să zic? O să-i dăm în judecată, să contestăm denumirea. Vedem ce se poate face”, a spus şi Daniel Vulcu.
„Să se spele pe cap”
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, se declară sătul de certurile dintre „ceteraşi”.
„M-am săturat de «ceteraşi»!. Există un director care conduce instituţia. Să facă demersuri şi să se spele pe cap cu ei. Dacă conflictul va ajunge la noi, vom căuta soluţii”, a declarat Dumitru Voloşeniuc.
Până situaţia se va clarifica, orădenii trebuie să ştie că spectacolul din 18 noiembrie, de la ora 18:00, de la Casa de Cultură a Sindicatelor este organizat de Asociaţia Ansamblul Crişana, condusă de Ioan Silaghi şi nu de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!