Pe scena din Vlora, unul dintre cele mai mari orașe-port din Albania, vor urca grupul de dansatori și soliștii vocali Raluca Pop și Giulia Chiș, sub bagheta coregrafului Adrian Balog.
[eadvert]
Dansatorii Ansamblului „Crișana” din Oradea vor interpreta suite de pe Valea Crișului Repede și Valea Crișului Negru, în fața a zeci de mii de spectatori, promovând cultura și tradițiile românești, în special cele din zona Bihorului. Vioara cu goarnă, costumele populare și muzica noastră vor răsuna pe scena fostei capitale albaneze, Vlora.
Pe lângă spectacol, ei vor defila pe străzile orașului într-o paradă a costumelor populare și vor încânta trecătorii cu dansurile și cântecele noastre. La ediția din acest an vor mai urca pe scenă ansambluri folclorice din Republica Moldova, Kosovo, Elveția și Albania.
„Grupul nostru este alcătuit din 32 de artiști. Ne dorim să promovăm România, dar și turismul și cultura noastră. Ne propunem să ducem peste tot în țară și peste hotare tainele artei folclorice și culturale din bazinul celor trei Crișuri”, a spus Adrian Balog, președinte și coregraful Ansamblului Folcloric „Crișana”.
Ansamblul Folcloric „Crișana” s-a înființat în 2011 și a mai reprezentat Oradea și România la festivaluri naționale și internaționale, în Muntenegru, Italia, Macedonia, Turcia, de unde s-au întors cu numeroase și importante premii. De curând, ansamblul și-a mutat sediul pe Calea Clujului, unde, din 2 iunie, va organiza cursuri de dans pentru adulți și copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!