ANPC abordează soluții din ce în ce mai aplicate, adaptate nevoii consumatorilor, implicit pe zona de insolvență a persoanelor fizice.
„Datorită introducerii procedurii pentru insolvența persoanelor fizice a fost creat cadrul care permite protejarea consumatorilor care au datorii sau credite și rate la bănci, debitori de bună credință, în situația în care aceștia ajung în imposibilitate de plată. Poate cel mai important aspect este acela că această procedură acordă o a doua şansă datornicilor onești, oferindu-le protecţie în faţa creditorilor”, a declarant Claudiu Dolot, președintele ANPC.
Conferință
ANPC sprijină, prin intermediul Direcției de Insolvență Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizați de actul normativ, cât și prin sprijinirea activității Comisiilor Teritoriale ce se regăsesc la nivelul fiecărui județ al țării.
[eadvert]
Pentru a identifica cât mai multe soluții și a aplica cât mai repede procedurile, a avut loc vineri, 3 iunie 2021, Conferința „Insolvența persoanelor fizice – Realitate, Practică și Dezoltare”.
La discuții au participat Claudiu Dolot, președinte ANPC, Vera Mitran, vicepreședinte ANPC, Dana Munteanu, director Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, reprezentanți ai Consiliului Patronatelor Bancare din
România, ai Uniuniii Naționale a practicienilor în Insolvență, precum și reprezentanți media. În scopul asigurării unei bune desfășurări a actelor de procedură de lege s-a monitorizat lunar activitatea desfășurată de către administratorii desemnați ai procedurii cu privire la dosarele aflate în lucru și s-au întocmit rapoarte de informare către comisiile de insolvență la nivel teritorial.
„ANPC își dorește să continue să fie un partener de dialog în vederea sprijinirii cetățenilor care apelează la procedura insolvenței pentru persoane fizice, iar cu ocazia acestei întâlniri s-au reiterat o serie de măsuri deja luate pentru a veni in sprijinul debitorilor, dar și realizări ale Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice”, a subliniat președintele ANPC.
Acesta a premiat-o pe Ruxandra Sala pentru cele mai multe dosare finalizate pe insolvență. Claudiu Dolot le recomandăm persoanelor interesate să acceseze site-ul www.anpc.ro – secțiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook „Insolvenţă Persoane Fizice” sau să se adreseze direct personalului specializat din locațiile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor pentru detalii și informații suplimentar.
ANPC îi asigură încă o dată pe toți cetățenii că va continua acțiunile sale de consiliere gratuită și caută noi căi de dezvoltare a activității desfășurate de Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice. Persoanele fizice din
județul Bihor aflate în insolvență se pot adresa pentru consiliere Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!