După cum Jurnal Bihorean și Bihon.ro a anunțat încă din 21 noiembrie 2022, afișarea detaliată a informațiilor pe lista de meniuri a fost amânată la solicitarea reprezentanților HORECA.
„În urma consultărilor realizate de ANPC cu structurile asociative și patronatele din HORECA, cu privire la termenul de aplicare ale prevederilor Ordinului Președintelui ANPC nr. 201/2022, conducerea instituției a decis amânarea acestuia pentru data de 15 martie 2023”, anunță ANPC.
Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locații de alimentație publică, precum și adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.
„Decizia de amânare a termenului de afișare a acestor informații în listele meniu fizice sau virtuale a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecțiilor de informare, prevăzute în Ordin cu atenție și rigurozitate”, motivează reprezentanții ANPC decizia de amânare.
Îndrumare practice
ANPC informează că, în perioada următoare, vor fi concepute îndrumare practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu, care urmează să constituie subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din speciliști ANPC și reprezentanți ai structurilor asociative din HORECA. Acestea le sunt necesare operatorilor economici, pentru ca adăugirile de informații din listele meniu, conform prevederilor actului administrativ, să fie realizate într-un mod unitar, profesionist și clar, până la termenul stabilit.
[eadvert]
Reprezentanții ANPC precizează că Ordinul nr. 201/2022 al Președintelui ANPC conține elemente esențiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiștii instituției a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor căci, dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică. În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul.
Ce spun reprezentanții HORECA
Reprezentanții HORECA spun că amânarea aplicării ordinului este binevenită. Mai ales în condițiile în care ANPC se va documenta mai bine cu privire la ceea ce vor solicita comisarii săi. Pentru că, susțin unii patroni de restaurante, nici comisarii ANPC nu știu, în prezent, cum se aplică acest ordin.
„Noi am solicitat această amânare pentru ca ordinul să se poate aplica unitar. Sper să se ia în considerare și varianta digitală, în care pe baza unui cod QR să se poată citi ingredientele”, a precizat Mircea Popa, administratorul Allegria.
„Este de bun augur această amânare. Trebuie să se țină cont de particularitățile business-urilor. Clienților care doresc acces la informații, trebuie să li se ofere această posibilitate. Suntem într-o perioadă în care toată lumea are acces la digitalizare, iar oferirea accesului printr-un cod QR ar fi foarte utilă”, este de părere Daniel Galea, administratorul restaurantului Piața 9.
Și Ioana Sere, administratorul restaurantului Crinul Alb, susține că este binevenită această amânare.
„Mă bucur că s-a amânat aplicarea ordinului. Probabil că se va schimba în bine, pentru că nu este ușor de aplicat, iar cheltuielile sunt mari. Eu sper să se prelungească acest termen și după data de 15 martie”, ne-a declarat Ioana Sere.
Alba – neagra cu Ordinul afișării ingredientelor pe lista de meniuri
Citiți principiile noastre de moderare aici!