Îl cheamă Angelo, are doi anişori, iar în iarnă, Jurnal bihorean şi Bihon a semnalat necesitatea ca bihorenii să îl ajute pentru a trăi. La vârsta de la şase luni, după dureri abdominale şi probleme cu scaunul, cardiologul pediatru orădean Bugariu a bănuit că Angelo are o afecţiune gravă şi i-a recomandat consulturi de specialitate.
Micuţul Angelo a fost depistat cu o tumora imensă pentru vârsta lui, la abdomen, care se întindea până la coloana vertebrală şi măduva spinării. Medicii oncologi orădeni l-au preluat pe micuţ şi anul trecut băieţelul a fost operat la Cluj. Din cauza gravităţii, a localizării şi a vârstei micuţului, nu s-a reuşit extirparea totală a tumorii. Medicii oncologi orădeni şi colegii din Cluj vorbeau la finele anului trecut despre o a doua operaţie.
Angelo are şanse
Bihorenii au contribuit cu bani, iar Angelo a reuşit să urmeze tratamentele costisitoare, dar care se pare că îşi fac efectul. La ultimul control detaliat, doctorii din Cluj au sesizat reducerea în dimensiuni a tumorii, astfel că au decis să amâne a doua operaţie şi să continue tratamente medicamentoase. Însă părinţii lui au epuizat toate resursele financiare. Mama stă cu el în spital (din cauza afecţiunii grave, băieţelul e paralizat la tălpile picioarelor) şi nu mai poate lucra, iar tatăl a avut slujbe temporare, acum aleargă pentru medicamentele copilului şi mai are grijă şi de fratele lui Angelo.
Micuţul trebuie să primească un tratament ce include 14 doze (500 lei costă fiecare doză) dintr-un medicament injectabil. Din banii donaţi de orădeni, părinţii au reuşit să îi cumpere şase flacoane, dar mai are nevoie de bani pentru încă opt doze (flacoane). În disperare, părinţii roagă cetăţenii care îl pot ajuta pe Angelo să achiziţioneze cele opt doze recomandate de reputaţii medici oncologi de la Oradea şi Cluj să doneze bani în contul: RO56BPOS05407086442RON01, deschis la BANCPOST Oradea pe numele Gyokeres Gabriel. Părinţii pot fi contactaţi şi la numărul de telefon 0757 219 063.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!