Liniştea Aleşdului a fost tulburată miercuri, 30 octombrie, de salariaţii Fabricii de Încălţăminte Melania, care au protestat pentru neplata salariilor. Oamenii au primit notificare de concediere colectivă, fiind în preaviz până la 1 noiembrie, dar aşteptau să-şi primească salariile pe septembrie, termenul de plată a acestora fiind 25 octombrie.
„Am copii la creşă şi la şcoală. Nu-mi permit să stau acasă şi nu ştiu ce voi face în continuare. La Oradea nu am posibilitatea să fac naveta”, spunea o angajată pentru Antena 1. Alta se plângea că are o vârstă prea înaintată pentru a mai face naveta.
În urmă cu câţiva ani, Fabrica Melania avea circa 1.200 de angajaţi, ajungând în prezent la circa 500 din care 433 vor fi puşi pe liber.
Primarul Aleşdului, Ioan Todoca, a declarat, pentru Aleşdonline.ro, că a încercat să ajute angajatorul cu diferite facilităţi şi eşalonări la plata taxelor şi impozitelor, dar acesta nu mai face faţă costurilor. În ceea ce priveşte intrarea pe piaţa muncii din Aleşd a unui alt angajator, Todoca spune că sunt speranţe pentru deschiderea în localitate a unei firme de mase plastice, dar asta ar fi abia peste 2 – 3 ani, investiţia fiind condiţionată de accesarea unor fonduri nerambursabile. Acel investitor ar urma să creeze circa 250 de locuri de muncă.
Ce spun autorităţile
„Fabrica Melania a notificat ITM Bihor în condiţiile Legii 62 a dialogului social despre existenţa unei concedieri colective, care afectează, în prima fază, începând cu 1 octombrie 2019, un număr de 433 de salariaţi. În lipsa unui contract colectiv de muncă activ la nivel de unitate, aceşti salariaţi nu vor putea beneficia de sume sau alte drepturi salariale în afara celor prevăzute de contractul individual de muncă, întrucât actele normative nu obligă. Mai există 20 de persoane, care, potrivit notificării, urmează să fie concediate începând cu 9 octombrie 2019.
Nu cunoaştem motivul faptic pentru care societatea a ales să nu facă plata drepturilor salariale. Până la momentul de faţă, ITM Bihor nu a fost înştiinţată sau notificată de un salariat nemulţumit în acest sens. Dacă, într-adevăr, salariaţii au această nemulţumire, au posibilitatea să formuleze o sesizare în acest sens, urmând să facem demersurile pentru a verifica şi a dispune măsurile obligatorii în vederea remedierii deficienţei. Este vorba de obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale care li se cuvin”, a precizat Cristina Bikling, juristul ITM Bihor, pentru Antena 1, preluată de Aleşdonline.ro.
Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor, a fost informat, de asemenea, despre procedura de concediere colectivă de la Melania.
„Această procedură obligă angajatorul la plata salariilor pe septembrie şi octombrie. Din surse interne, am aflat că angajatorul motivează neplata salariilor prin neplata comenzilor de către firmele contractante, acestea având la bază, potrivit angajatorului, probleme de natură calitativă a produselor. Este greu de crezut că timp de 20 de ani produsele nu au avut nici o problemă de calitate, acestea ivindu-se abia acum”, a explicat şeful AJOFM Bihor.
Békési Csaba, nu crede că va fi o problemă inserţia lor pe piaţa muncii, în cazul în care vor avea o deschidere privind mobilitatea forţei de muncă. „Dacă ne lovim de o lipsă de mobilitate, reinserţia lor pe piaţa forţei de muncă va fi oarecum greoaie”, este de părere şeful agenţiei judeţene.
Alte concedieri
Pe de altă parte, directorul AJOFM Bihor, ne-a informat că şi în zona Beiuşului o fabrică din domeniul încălţămintei ar urma să îşi sisteze activitatea făcând concedieri, din cauza costurilor prea mari.
„Acolo putem oferi soluţii, în sensul aplicării pachetelor de mobilitate, Art 76, punctul 2 din Legea 76, prin care încercăm să motivăm angajaţii prin plata a 75% din cheltuielile cu chiria şi utilităţile, dar nu mai mult de 900 de lei/lună, pe o perioadă de trei ani”, a explicat Békési Csaba.
Este vorba despre persoanele care se mută în chirie şi se angajează la o distanţă mai mare de 50 km faţă de domiciliu.
Foto: Antena 1
Trimite articolul
XO vorba de duh liberala spune sa nu mulgi vaca pana crapa. Mai oameni buni, fiti si voi intelegatori, mai pasuitori pana nu va inchide dracului de tot intreprinderea sau poate chiar asta va doriti, daca nu concepeti ca nu e cel mai simplu sa gestionezi o intreprindere ! E chiar asa de dificil sa pricepeti ca cat timp nu esti nici mai mult decat umil unter-dog trebuie sa-ti respecti angajatorul-stapan cu loialitate, ori altminteri de sunteti voi plebii multi si impulsivi mai destoinici fauriti-va voi propria pravalie unde dispuneti voi conditiile proprii ?! Civilizatia capitalista dezvoltata de perspectiva sustenabila, cea de urma careia culegem roadele standardului de viata ce-l avem astazi functioneaza doar pe baza de subordonare temeinica si disciplina, altfel revenim toti in jungla.
Pt dl acela care se intreaba cum 20 de ani a facut astea calitate si acum nu, iti spun eu ca Nu au facut calitate probabil au lucrat în lohne sau au facut produs propriu si au fost obisnuiti sa faca cantitate,acum cand majoritatea italienilor ,nemților etc au plecat in ucraina ,albania unde taxele sunt mult mai mici decat la noi ne lovim ca au ramas in romania cei care cer calitate si la noi nu se face putine firme reusesc sa scoată calitate ,normal ca străinii nu o sa plateasca un produs prost facut stiu ce vb sunt in domeniu iar la noi se va ajunge ca doar vom cumpara pantofi nu ii vom produce.Statul roman a făcut o p…pt cei care lucreaza in productie doar ia ajutat pa italieni si pa nemti sa plece sa isi faca produsele in alta tara si multe firme închid ,in situatia asta sunt toate firmele de incaltaminte . Să nu se inteleaga gresit stiu ca italieni sau nemti nu sunt toti corecți dar ei au adus lucru in romania si angajati astea au avut un loc de munca acum ar fi cazul ca statul să facă ceva pt ei sa ii ajute cu un nou loc de munca ca au nevoie dar nu asa cum ia ajutat pa patroni cu reesalonare adica rate ,penalizări dobânzi si toate cele…
Nene du-te matale si trage o luna la munca sau plan si la final de luna sa nu ai banii in cont ,plătește apoi facturi,mâncare ,tranport,chirie sa te vad.Stii ca sunt societati unde salariu nu a fost plătit si de 3 luni,vezi Chemical Broader…,,dar seful de la Itm e pe alta planeta nu stii de astea,ca nou portofelul de bugetar e gol yre umplut de undeva,de unde ghici?