Astfel, peste 133.000 de lei au dispărut, în primul semestru al anului, din contul AJPS Bijor. Suspectă este Leonica Marcu care, ca gestionară a bazei de date a asistaţilor, a deturnat spre conturi personale sau ale rudelor, alocaţiile a 70 de copii, unii morţi, alţii trecuţi de majorat ori mutaţi în alte judeţe.
Tărăşenia a ieşit la iveală în iulie, când bazele de date teritoriale au fost înlocuite cu sistemul informatic naţional SAFIR, care identifică beneficiarii prin codul numeric personal şi, ca atare, împiedică situaţiile în care beneficiarii încasau ajutoare duble, în judeţe diferite. Corelând datele din teritoriu, ANPS a descoperit un copil care, în luna iunie, a beneficiat de plăţi şi în Bihor şi în Vâlcea. Ca atare, s-au transmis datele la Oradea, pentru recuperarea banilor. Verificând contul de virament, inspectorii AJPS Bihor au descoperit că nu era pe numele beneficiarului, ci pe cel al colegei Leonica Marcu. Aprofundând verificările, s-a constatat că nu era singurul caz de deturnare a alocaţiilor către conturile Leonicăi Marcu. Odată demarată ancheta, angajata suspectă a plecat în Spania, unde lucra concubinul ei. La scurt timp, conducerea AJPS a sesizat ofiţerii SIF iar în octombrie a desfăcut contractul de muncă al Leonicăi Marcu.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!