Firma Strabag a reabilitat tronsoane din Bihor a drumurilor naţionale DN 79 (Oradea – Arad) şi DN 76 (Oradea – Deva) şi a demarat, în 2013, construcţia viitorului pasaj suprateran de pe Centura Oradiei, în zona CET II – Metro. De fapt, contractul în valoare de 5 milioane de euro (finanţat de CNADNR) e derulat de firma ARL Cluj Napoca, preluată de grupul austriac Strabag. Rămâne de văzut dacă ritmul lucrărilor la pasaj va fi afectat de cercetările tocmai declanşate şi privind operaţiuni financiare din cadrul firmei Strabag.
La rândul ei, firma Erbaşu a executat Staţia de epurare a apelor uzate din Oradea, contract în valoare de 5 milioane de euro. Dar cum Staţia de epurare a fost recepţionată deja, actuala anchetă nu mai poate afecta investiţiile CAO. Atât SC Erbaşu cât şi SC Strabag sunt vizate, alături de alte firme de construcţii sau de IT, într-o anchetă cu suspiciuni de evaziune în valoare de 30 de milioane de euro.
33 de suspecţi reţinuţi
„Pe 1 februarie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 146 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate (IT, construcţii). În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, facturi fiscale, suporturi financiare şi de stocare a datelor informatice, carduri bancare, dispozitive token şi digipass, folosite la tranzacţii bancare, 300.000 de lei, un pistol cu gaze a cărei autorizaţie era expirată şi alte 4 arme de vânătoare deţinute fără autorizaţie. 33 de persoane au fost reţinute, cercetările fiind continuare sub aspectul săvârşii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani”, a comunicat Poliţia Română pe propriul site.
Percheziţiile s-au desfăşurat în Bucureşti şi pe raza judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.
De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost transferate circa o sută de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Citiți principiile noastre de moderare aici!