Primăria Oradea, prin viceprimarul Arina Moș a reacționat cu privire la imaginile apărute pe rețelele de socializare, în care un polițist local, aflat în timpul serviciului, nu purta mască de protecție.
[eadvert]
„Vă facem cunoscut faptul că la nivelul Poliției Locale Oradea a fost declanșată o anchetă internă în vederea antrenării răspunderii disciplinare a acestuia”, se arată în informarea Municipalității.
Toleranță zero
„Avem toleranță zero față de orice acțiuni de indisciplină și încălcare a regulilor de conduită, de încălcare a legislației în vigoare și a regulamentelor, mai ales într-o instituție în care disciplina, bunul-simț și respectul față de cetățean trebuie să primeze. Pentru mine este foarte clar că mai avem de lucru în această direcție”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
„Prin activitatea sa, Poliția Locală Oradea urmărește să asigure un climat de ordine și siguranță publică, menit să crească gradul de siguranță a cetățenilor urbei, mai ales în acest context pandemic și își cere scuze pentru incidentul care a avut loc ieri. Primăria Municipiului Oradea dezaprobă categoric orice conduită a polițiștilor locali care poate să aducă atingere imaginii instituției și se delimitează ferm de modul de acțiune a acestui polițist”, mai transmite municipalitatea.
Trimite articolul
XSi eu l-am intrebat pe un agent de la parcari ce nu are masca. Raspunsul era: data viitoare.
Afara cu jegosu …
Dupa ancheta va fi promovat si salariul marit !
AS CAINI LUI BOLO EL IA ANVATAT SA AIBA TUPEU ASUPRA OAMENILOR SI EI NU RESPECTA LEGEA CA AI SPRIJINA MAFIA PENALA CONDUSA DE BOLO SI VOI ATI VOTAT BOLO ASA CA SUFERIM DAR AN FINE IOHANIS A PRIMIT NOTA RUSINOASA DIN PARTEA POPORULUI SI BOLO TRE SA PLECE CA EL IA ANVATAT TUPEU DE MILITIENI LOCALI DE LA ORADEA
-
Te-ai schingiuit oleacă pentru rândurile de mai sus. Probabil dormi dus, te-a epuizat comentariul. Tupeu de analfabet.
-
Dupa cum scrii, se pare ca ai fost coleg de clasa cu veorica. Aia care ti-a fost sefa la partid.
-
Je5ule, mai uita te in curtea ta , la anisie , grinda sau je5ul de neamt, politrucul autodeclarat, care f limba romana zilnic cu ” peroada, justițea” lui si altele. Peneleprelor corupte!
-
Ma uit ce postezi si mi se pare ca ti-e straina limba romana. Jegule, cu g, nu cu 5.
-
Asta e jmecher cu scoala vietii si studii pe facebook, de aia scrie smechereste, cu 5! Ce stii tu Ghost!? Esti cam expirat! :))
-
-
-
Vasile si drop mergeți linistiti la lustruit pe la dosul birtanezului si a lui Bolojanes. Deștepți pulifrecatului.
-
Alta postare agramata fara legatura cu articolul.
-
-
-
Sa nu te înmulțești…ok ? Fac eu cinste cu prezervative !!!
-
De fapt, acest text e scris de un securist liberal. Nu va mai victimizati, leprelor securiste.usrpnl aceeasi mizerie!🤮🤮
-
Ai dreptate miliția și interlopi sânt excepti pe la noi doar fraieri sânt amendați si târâț pe jos ca si doamna aceea la piata vai de capul nostru ce nedreptate si discriminare itro ȚARĂ EUROPEANA ORAS EUROPEAN CICĂ cultura pulimea si dreptatea pizdimea e aci in Țara Interlopilor si Militienilor si Ministrilor Corrupti pana la măduva oaselor.
-
Ionele,
Tu ar trebui sa ai grija cu militia gramaticala. Poate vor veni peste tine si colegii tai de partid analfabeti. Asa poate vei evita sa fiți “târâț” pe jos.
-
Ghost du-te la psihiatru si cereți boabele ca începi să vorbești aiurea no sens
-
-
-
Jur că nu am înțeles nimic
Bine, ca pe tânăra de 32 de ani au trântit-o la pământ, i-au pus cătușele și au dus-oala secție ca nu purta corect masca. Cel din imagine nu răspândește boala?
-
ea,
De ce dezinformezi? Tanara de 32 de ani nu a fost incatusata pentru ca nu purta masca corect. A fost atentionata sa o poarte corect, ea a ales sa injure politistii si sa o ia la fuga.
Sigur, asta nu-l scuza cu nimic pe politistul nesimtit care nu poarta masca. Problema e ca aceste evenimente nu au legatura. Respecta legea si nu vei fi incatusat. Iar politistul care e pus sa aplice legea, sa fie sanctionat cat se poate de dur.
Nu e treaba noastra ce fac autoritatile.Noi sa respectam legile asta trebuie sa facem.
-
Unul,
Unul, tu trăiești pe vremea dictaturii lui Ceaușescu???
În primul rând noi avem oficialități.
Autorități avem pe vremea dictatorului Ceaușescu.
Oficialitățile sunt alese de noi.
Oficialitățile de multe ori pot da legi strâmbe.
De multe ori, dacă te uiți în istorie, oficialitățile au dezinformat poporul.
Noi, trebuie să ne informăm din mai multe surse, și nu trebuie să ne lăsăm mințiți de oficialități.
Lasati-l mai in pace, omu era beat si nu si-a dat seama ca nu are masca, ce aveti cu el? Poate nici nu stia ca e de serviciu si e imbracat in uniforma.
Mască?
Nu văd niciun om cu mască nici în tren, nici în metrou, nici în aeroport, nici la cârciumă, nici pe stradă. Singurele măști sunt cele ale profesionalismului pe care le-am văzut purtate cu plictis de polițistul român
Masca sobră a competenței te ferește de concediere.
Și de Covid-19.
-
Iar dezinformezi! nu avem metrou în Oradea.
-
Vasile,
Habar nu ai!
Acuma se face și metroul, e noua linie de tramvai, cu puțină imaginație e metrou la suprafață, ca în Budapesta.
În Budapesta iese metroul la suprafață pe o anumită porțiune.
-
-
Daca nu vezi oameni cu masca inseamna ca nu te lasa aia de la spitalul 6 sa iesi pe strada.
Iar vorbesti aiurea, fara legatura cu articolul la care comentezi.
Sau nu vezi pentru ca te orbesc neomarxistii, martienii sau cine mai stie ce mai inventezi tu. Posibil aia care planteaza monoliti.-
Ghost,
Omule , vorbeam de altfel de măști.
Nu ai înțeles, dar e okay.
Din păcate, tu ai rămas tot la nivelul de “spălat pe mâini”…-
?
Poate ar fi bine sa vorbesti in asa fel sa intelegem si noi, prostii astia care nu pricep subtilitatile tale scrise de la spitalul de pe strada Louis Pasteur nr. 24. Nu ti-au taiat inca neomarxistii netul la spital? Te lasa sa postezi, niste incepatori…
-
vorbeste in numele tau, sunt care pricep o metafora – in cazul asta a presupusei competente de care ar da dovada diversi indivizi.
-
Ghost,
Nu te supăra, dar nivelul de discuție cu tine, e prea jos pentru mine.
Spor la postări.Poartă mască…
.. să faci baie măcar de două ori pe săptămână…
Studiază gramatica limbii române.. etcSă dormi în pace
-
Ghost da bine cunosti adresa unde locuiești nici nu esti tu asa de prost!!! Sau esti acolo doar pentru pensia de boala oare?
-
-
-
Iar te trezești vorbind, ca de obicei ai uitat de reptilieni, aia circula mai ales cu metroul. Labă tristă ce ești.
-
Pe femeia din Decebal au luat-o pe sus.ce era daca acum vreo doi cetățeni îl luau pe sus pe domnul agent vigilent?
-
😂😂😂 F. tare! Agentu’ vigilentu’! La mai mare….
Avea surpriza acțiunii în exercițiu.
Ce ancheta naibii ? Aplicati legea, anendati-l si pe asta cu 2000 de lei, cu ancheta doar o sa o intinda pana uita lumea…
Nemernicule, afară din poliție că oricum ai fost angajat pe bază de pile, cunoștințe și relații, AFARĂ!
-
Nici chiar asa, daca i-ar da afara pe toti cei angajati pe pile , n-ar mai ramane in tara nici un militian 🙂
-
Ciolannis fi sigur ca asa ar fi daca ar fi dati afara de la miliție toți care au intrat cu pile relatii neamuri si asa mai departe ar ramane Rrroomânia tara țigănimi fara gabori militieni si jandarmi garantat.
-
Ciolannis fi sigur ca asa ar fi daca ar fi dati afara de la miliție toți care au intrat cu pile relatii neamuri si asa mai departe ar ramane Rrroomânia tara țigănimi fara gabori militieni si jandarmi garantat.
-
Analfabet cu pareri, o doaga lipsa si oleaca cam bozgor! Ionel, nu scapi nicio ocazie sa dai cu muci-n fasole, asa-i? Esti suparat pe militieni ca te-au cules din boscheti si te-au bagat in camasa de forta?
-
Oradean sugi pula cu prietenul tău ghost si cu neamurile voastre imputite.
-
As fi curios ce examen a dat sa fie dansul in Politia Locala… …
Ca grad de comparatie intre culturi , In Japonia este ilegal ca statul sa oblige oamenii sa poarte masca. Dar marea majoritate o poarta de bunavoie.
Oradean sugi pula cu prietenul tău ghost si cu neamurile voastre imputite.