În perioada 1 – 3 mai, 605 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat corectitudinea a 457 operatori de turism şi patroni de restaurante, baruri şi cluburi din zonele turistice cele mai frecventate (Băile Herculane, Băile Felix, Bran-Moeciu, Căciulata, Călimăneşti, Ceahlău, Cheia, Gura Humorului, Gura Râului, Mamaia, Moineşti, Moneasa, Putna, Tăşnad, Vama Veche, Zărneşti), pe baza analizei de risc, a sesizărilor primite şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate.
Inspectorii au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au dispus amenzi totale de 1.965.000 de lei şi confiscări de venituri, numerar şi bunuri în valoare totală de 203.611 lei.
De asemenea, inspectori antifraudă fiscală au constatat şi încălcări ale obligaţiei legale de utilizare a casei de marcat şi emitere a bonului fiscal, cazuri în care au dispus suspendarea activităţii comerciale a 34 de puncte de lucru.
Din totalul operatorilor economici verificaţi, 321 au fost cluburi, baruri, terase sau alte forme de prestări de servicii în domeniul alimentaţiei publice, iar cei mai mulţi operatori economici verificaţi se regăsesc în judeţul Constanţa.
Pe litoral, inspectorii antifraudă au constatat că la agentii economici verificati, în această perioadă, s-a fiscalizat suma de peste 3,5 milioane lei. Dintre cele 102 localuri controlate, aceştia au decis suspendarea activităţii comerciale a doar două dintre ele, deoarece au constatat că se încălca obligaţia de emitere a bonului fiscal.
Acest fapt confirmă tendinţa generală de respectare a prevederilor legale privind uttilizarea casei de marcat şi emiterea bonului fiscal, ponderea celor corecţi depăşind 98% în această perioadă.
Inspectorii DGAF au identificat şi alte abateri de la legislaţia financiar contabilă, pentru sancţionarea cărora au dispus 138 amenzi contravenţionale în cuantum total de 470.000 lei.
Cele mai multe nereguli au fost constatate în cluburile din staţiunea Mamaia, unde au fost dispuse 81 amenzi în cuantum total de 280.000 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!