În ceva mai mult de două decenii, valurile succesive de români care au apucat spre Vest şi-au construit o binecunoscută faimă. Dar nu una onorabilă. Dimpotrivă! Toate blestemăţiile posibile au fost asociate cu românii plecaţi să cucerească lumea, cu orice preţ. Cazul Romulus Mailat a răscolit Italia, bandele de jefuitori de bancomate au înspăimântat mai toată Europa, cerşetorii au luat cu asalt Roma ori metrourile pariziene, reţelele de prostituţie au înflorit cu materie primă autohtonă, iar cazurile lebedelor din Viena sau ale reginei Angliei, mâncate sau nu de emigranţii carpatini au intrat în noile mituri ale bătrânului continent.
Din fericire, Oceanul Atlantic este lat şi adânc! Sistemul de vize impus de americani a stopat invazia pe ţărmurile Portugaliei sau Irlandei. În America au ajuns, aproape în exclusivitate români de ispravă. Studenţii plecaţi graţie Work & Travel nu fac excepţie. Câţiva dintre aceştia au povestit întâmplări emoţionante consumate în perioada verilor americane. Umilinţa, ruşinea de-a mărturisi că eşti român, marginalizarea nu au constituit traume care să le fi rămas în memorie.
Provocarea experineţei americane
Este pasionată de munca ei şi apreciază foarte mult micul colectiv din care face parte. Angela Viţ (27 de ani) este coordinator program American experience Oradea, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice. Detaliile pe care le oferă pot fi de folos oricărui student care se decide să ia în piept America: „Programul Work & Travel este unul destinat studenților, masteranzilor și doctoranzilor la o facultate la zi, acreditată sau în curs de acreditare. Studenții pot lucra pe toată perioada verii, cu drept de muncă până la 1 octombrie, iar apoi au drept de ședere pentru vizitat până la 31 octombrie”. Cei înscrişi pot să aleagă locul de pe cuprinsul SUA sau Grecia, jobul, în funcție de aptitudini, dar pot, de asemenea, să opteze fie pentru servicii complete din partea companiei (inclusiv asigurarea locului de muncă), fie varianta de-a se descurca pe cont propriu (self/ independent). Există și pachete speciale care îți oferă posibilitatea de a merge în destinații celebre cum ar fi New York, Florida, Hawaii, California. Prețul programului diferă în funcție de pachetul ales, pornind de la 650 şi putând ajunge la 890 $, la care se adaugă alte cheltuieli: taxa consulară, biletul de avion şi banii de buzunar. Suma totală poate ajunge spre 2500 $, ceea ce poate fi costisitor. Dar Angela Viţ oferă şi varianta pentru cei ce nu dispun de banii necesari: „Acest program nu este unul accesibil tuturor din cauza costurilor, de aceea a apărut Creditul Work & Travel oferit de o cunoscută bancă. Este singurul credit de acest gen din România, destinat exclusiv studenților care aplică programul Work & Travel. Principiul este simplu, primești între 250 până la 3000 USD, bani care trebuiesc înapoiați la întoarcere, fie integral, fie în rate, pe o perioada de 15 luni”.
Șansa de a fi „bun la toate”
Mihai Floruț (26 de ani), coodonator program Imagine Travel Club, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice. A plecat în 2011 în Mackinaw City, un orăşel turistic din Michigan, lucrând la curăţenie într-un hotel. După impactul cu munca specifică femeii de serviciu, Mihai a reuşit să se descurce şi să se facă util, ba chiar s-a angajat într-un al doilea job. Confesiunea lui poate fi luată ca exemplu: „în 2-3 săptămâni, am ajuns să fiu omul bun la toate. Am reamenajat camerele din motel, am instalat sisteme de supraveghere în două magazine, am reparat diverse maşinării, am fost şofer, tâmplar, instalator, electrician şi multe altele. În ultima lună, mă trezeam dimineaţa la cât aveam chef, mergeam câteva ore la Second Job, iar de la ora patru, mă prezentam la jobul de bază unde mi se dădea în primire o dubiţă şi un Walkie-Talkie şi asteptam să fiu chemat la diverse intervenţii, la oricare dintre cele 12 hoteluri deţinute de companie”.
Important e şi faptul că Mihai a ajuns să plece în America doar după ce a făcut rost de bani. Cum? Şi-a vândut maşina! Sacrificiul nu a fost în zadar. După ce s-a întors din aventura lui americană, s-a pomenit cu o ofertă de nerefuzat: „Alex Landa, angajatorul de la al doilea job, a venit la Oradea să mă viziteze. De atunci am rămas buni prieteni. La ora actuală, am înfiinţat împreuna cu el şi cu alti studenţi care au trecut oceanul o companie de Work & Travel cu agenţii în patru ţări din Europa. Afacerea se dovedeşte una de succes!. Astfel m-am ales nu doar cu bani, cu o nemaipomenită excursie în State, ci şi cu un loc de muncă!”.
Impresie bună
Alexandra Ţenţ (22 ani), coodonator program Imagine Travel Club, de la Facultatea de Ştiinţe Economice (UBB), a lucrat în Ocean City – Maryland ca beach stand attendant şi hostesă: „Am lăsat o impresie bună şefilor mei, la ambele joburi, pentru că mi-am văzut de treabă şi am fost muncitoare. Nu zic că nu au fost momente grele sau zile în care am avut foarte mult de lucru, dar unde nu e așa? Șeful meu, Patrick McLaughin, a fost un om extraordinar, foarte prietenos și înțelegător. La început a fost mai reticent, ceea ce este normal atunci când cunoști oameni noi, dar cu timpul și-a dat seama că românii sunt serioși și muncitori și ne-a tratat frumos, ne-a organizat „crew parties” cu grătare, muzică, ba chiar ne-a cântat la chitară un cântec compus special pentru noi”.
Emoţii ca la Hollywood
Mihai Morar (22 ani), student la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, a fost de două ori în SUA, lucrând în Tennessee şi Maine. Povesteşte cu plăcere două întâmplări americane: „Lucram ca ospătar, vara trecută. N-am să uit niciodată faptul că la o masă o femeie a început să plângă. Când a mers la baie, soţul ei mi-a spus că semănam leit cu fiul lor care a murit, iar asta a marcat-o profund. Când le-am adus mâncarea, femeia s-a ridicat şi m-a pupat, apoi m-a îmbrăţişat şi şi-a cerut scuze. Ce era să zic?”. O altă întâmplare s-a consumat la prima incursiune peste ocean a lui Mihai: „Era ultima zi de lucru. Toţi colegii ştiau asta, dar se comportau ca într-o zi obişnuită. La sfârşitul turei, vine şeful la mine, îmi dă un pachet şi-mi cere să-l duc urgent la o cameră. Când m-am uitat mai bine, era vorba de semnături şi urări din partea celor cu care lucrasem, o felicitare şi un card de 50 de $. Am fost impresionat!”.
Riscul de a nu te întoarce
Foarte rare sunt cazurile în care cei plecaţi prin programul Work & Travel rămân şi după expirarea celor 4 luni. Riscul este unul imens, acela de a rămâne fără drept de muncă, dar şi fără posibilitatea de a mai primi vreodată viză. Aida Adriana Tolea (27 ani), studentă la Litere, a plecat pentru un job în Cleveland, Ohio, ca babysitter, în 2006. A sfidat acest risc şi a rămas. Soarta i-a surâs, s-a măritat, a devenit cetăţean american, iar acum studiază la o facultate din Chicago. Experienţa americană a maturizat-o: „Deşi am doar 27 de ani, mă simt ca de 35. E greu în America să te descurci de una singură. Am mai fost pe-acasă şi pot să spun că nu mă simt superioară pentru că trăiesc în SUA. Doar că pot să mă concentrez şi la alte lucruri decât banii pentru ziua de mâine, pot să mă perfecţionez profesional şi să călătoresc. Ce perspective aveam în România? Foarte sincer, cel mult puteam spera să lucrez într-un magazin de telefoane mobile sau secretară într-un birou de traduceri. Mereu mi-aş fi pus problema cu ce bani să cumpăr benzină, în cazul fericit în care aş fi avut o maşină”. Aida este lucidă, poate pentru că americanilor le-a mers faima că sunt pragmatici: „Aici trebuie să munceşti mult mai mult decât în România. E drept că şi merită, e uşor să găseşti un loc de muncă, iar eu, după ce voi termina facultatea, chiar şi fără experienţă, voi putea câştiga 50.000 de $ pe an”.
Din păcate, cazul Aidei este unul fericit printre multele drame.
În loc de Adio, America!
Aproape toţi participanţii la programul Work & Travel au avut probleme nu la integrarea în societatea americană, ci, paradoxal!, la reintegrarea în cea de baştină. În ce măsură le lipseşte America? Stăruie în gânduri nostalgia după lunga vară fierbinte trăită între Pacific şi Atlantic?
Mihai Floruţ: „Sigur, îmi lipseşte America, America toată. Îmi lipseşte să văd oameni zâmbitori, care nu umblă cu capul în pământ, vreau să întâlnesc oameni care atunci când te interesezi ce fac se uită în ochii tăi şi-ţi povestesc despre problemele lor, ca şi când le-ai fi prieten de-o viaţă.
Daniel Vandici: „În România este mai frumos şi mai interesant decât în SUA, doar că este stresant. Americanul este liniştit, bine dispus, simţi în el bucuria de-a trăi. Aici, viaţa pare o povară, aproape o pedeapsă! Evident, de asta nu sunt vinovaţi americanii”.
Străinii noştri din Bihor
Potrivit AJOFM Bihor, în anul 2012 au existat și străini (Franța, Spania, Italia) care si-au depus cv-urile, fiind interesați să lucreze ca ingineri, în Oradea. Din datele ITM Bihor, rezultă că până la data de 31 ianuarie 2013, în județul nostru se aflau 359 de salariați detașați, dintre care 15 sunt cetățeni non-UE (Coreea de Sud), iar 344 sunt cetățeni UE (Belgia, Spania, Ungaria, Italia, Polonia, Austria, Bulgaria, Germania, Portugalia), lucrând în construcții, transporturi, IT, electronică. E limpede că numărul celor tentaţi să vină să lucreze în România este extrem de mic în raport cu numărul celor care vor să plece să lucreze în Occident sau America, iar mai nou în unele state arabe. Dar în toate există, nu-i aşa?, un început.
Ce este work & travel?
Program inițiat în anii ’60 de către Departamentul de Stat al SUA pentru studenții din întreaga lume care vor să viziteze Statele Unite pe perioada verii și să angajeze joburi sezoniere
Până în prezent, peste 2 milioane de studenți din întreaga lume au participat în programul Summer Work & Travel USA.
În 2002, s-a deschis în România primul birou, iar de atunci, numai prin intermediul American experience, peste 12 mii de studenți s-au înscris în acest program.
Citiți principiile noastre de moderare aici!