Ambrozia denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, se regăseşte răspândită pe întreg teritoriul judeţului Bihor, fiind o plantă care produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie astfel producând alergii populaţiei.
În conformitate cu Legea nr. 62/2018 modificată şi completată cu Legea 129/2020 privind combaterea ambroziei: proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia. Astfel, în perioada cuprinsă între răspăndirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, se vor întreprinde lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambrozia.
Amenzi mari
Nerespectarea acestor prevederi de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. Nerespectarea avertismentului se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Aplicarea sancţiunilor se face de către împuterniciţii autorităţilor administraţiei publice locale, de către poliţişti locali sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
Verificarea şi identificarea terenurilor infestate cu ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ teritoriale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, prin consilierii agricoli angajaţi sau persoanele desemnate din cadrul acestora. În urma verificărilor, autorităţile administraţiei publice locale întocmesc centralizatorul cu suprafeţele de teren pe care s-a constatat existenţa ambroziei si transmit o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu ambrozie.
După transmiterea somaţiilor de către autorităţile administraţiei publice locale, verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei, se fac de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului judeţului Bihor.
Trimite articolul
Xcomisarii Gărzii Naţionale de Mediu ar fi bine sa descinda in Osorhei, unde nici primaria nu curata zonele ce-i revin si nici marea majoritate a proprietarilor de terenuri nu se obosesc sa isi curete proprietatile, e adevarat ca nici nu-i obliga nimeni , primaria fiind intr-o amorteala deplina…. este vorba de fosta pasune dinspre zona Fughiu si inspre Cris… este plin de balarii de toate felurile… o mare de abrozie…
Prima data ar trebui amendata chiar Primaria Oradea, ea detine cele mai multe terenuri pe care se gaseste ambrozia
-
adevaraaat
Nu asa trebuie procedat. Primaria trebuie sa aiba oameni sa o taie, degeaba amendezi, ca ambrozia tot acolo ramane. Frumos vii o tai, apoi trimiti nota de plata , eventual si o amenda. Dar asta e egal cu zero, sunt doar bani la buget fara a rezolva eficient problema ambroziei. Exact cum mpui taxa de poluare , dar masina tot polueaza.