În urma unei sesizări, comisarii Gărzii de Mediu Bihor în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat o inspecţie de mediu pe raza localităţii Palota la două locaţii în care se desfăşoară activitatea de colectare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase.
La una dintre societăţile comerciale au fost identificate deşeuri de sticlă provenite din surse de iluminat, depozitate în big bag-uri în cantitate de circa 151 tone.
„Pentru acestea societatea nu deţine Formularele de Încărcare/descărcare deşeuri nepericuloase şi Evidenţa gestiunii deşeurilor fapt pentru care a fost sacţionată cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei”, ne-au transmis comisarii de mediu.
La cea de a doua societate au fost identificate depozitări de deşeuri de sticlă mărunţită în canitate de circa 10 metri cubi.
„Pe platforma betonată a societăţii s-a constată faptul că au mai fost depozitări, datorită existenţei deşeurilor de sticlă mărunţită împrăştiată pe o suprafaţă mai mare. S-a mai constată şi existenţa unei depozitări de deşeuri amestecate plastice, textile, hârtie în cantitate de cca 3-4 mc”, spun organele de control. Aceştia au descoperit de asemenea că pentru desfăşurarea activităţii de colectare a deşeurilor nepericuloase, societatea nu deţine act de reglementare, motiv pentru care a fost sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 60.000 lei conform OUG 195/2005 priviind protecţia mediului.
Pentru remedierea neconformităţilor identificate au fost stabilite măsuri de igienizare a amplasamentelor şi de intrare în legalitate.
[eadvert]
Galerie FOTO: Garda de Mediu Bihor
Trimite articolul
XSpagarul de la garda de mediu, directorul inca nu a amendat firma Gavela pt. trensportul nisipului
de langa restaurantul ,,ciuperca” pe timpul executiei lucrarilor de alunecar teren, desi sau escavat sute de masini de hamuca de acolo.Se poate vedea pe google erth.
-
Păi you ” Moron ” , daca au dus humuca de acolo inseamna ca lau carat de acolo pentru ca , humuca = nisip , pare ca dealul nu e prea stabil din nisip , ai facut vreodata castel de nisip ? MORON ?