Amenzi în valoare de aproape 10.000 de lei au fost aplicate de medicii sanitari veterinari în urma controalelor efectuate în ultima perioadă. „În intervalul 12-16 iulie, inspectorii din cadrul DSVSA Bihor au efectuat un număr de 89 controale. S-a urmărit modul cum sunt respectate normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor”, a precizat Mircea GeluBudău, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.
Datorită deficienţelor constatate au fost aplicate şase amenzi contravenţionale în valoare totală de 9.800 lei şi două avertismente. De asemenea, pentru o fermă de bovine din judeţ, a fost emisă ordonanţă de interzicere a activităţii.
Medicii sanitari veterinari au confiscat şi 26 kilograme de produse alimentare în valoare de circa 520 lei.
Nereguli
„Au fost constatate deficienţe legate de modul de manipulare a produselor alimentare, depozitarea acestora şi neînregistrarea unităţilor de comercializare a produselor alimentare. De asemenea, au fost constatate deficienţe privind modul de comercializare a produselor farmaceutice de uz veterinar, deficienţe legate de nerespectarea normelor de bunăstare a animalelor şi circulaţia animalelor”, a concluzionat şeful DSVSA Bihor.
Inspectorii sanitari veterinari reamintesc că în vederea respectării condiţiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, şoferii sau însoţitorii transporturilor de animale, în conformitate cu prevederile în vigoare, sunt obligaţi să deţină un certificat de competenţă profesională. Acest certificat de competenţă profesională este necesar pentru toţi şoferii sau însoţitorii transporturilor de animale în călătoriile de scurtă durată, până la opt ore, precum şi în cazul călătoriilor de lungă durată, peste opt ore, pentru animalele din speciile cabaline, ovine, caprine, porcine şi păsări. S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!