Agenţii economici care nu depun declaraţiile recapitulative privind achiziţiile sau livrările de bunuri intracomunitare sau le depun cu întârziere la Fisc vor plăti amenzi mai mari. La 1 mai au fost aduse modificări şi completări Codului de procedură fiscală în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate. Noile reglementări se aplică pentru toate faptele constatate după data de 01.05.2009, precum şi pentru depunerea de declaraţii recapitulative cu sume incorecte sau incomplete.
Sancţiuni
„Nedepunerea până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc operaţiunea intracomunitară de bunuri a Declaraţiei recapitulative, începând cu 01.05.2009 se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 2% din suma totală a operaţiunii. Pentru Declaraţiile recapitulative cu termene de depunere anterioare datei de 01.05.2009, organul fiscal aplică principiul legii contravenţionale mai favorabile”, ne-a declarat Ioan Mihaiu, directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
Cu privire la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile în cazul constatării faptelor de nedepunere la termenele legale a declaraţiilor recapitulative: dacă cuantumul amenzii rezultate din aplicarea a 2% la suma operaţiunilor nedeclarate este mai mic decât 12.000 lei, se aplică amenda în procent de 2%. Dacă cuantumul amenzii rezultate din aplicarea a 2% la suma operaţiunilor nedeclarate este mai mare decât 14.000 lei (maximul amenzii conform normelor anterioare datei de 01.05.2009), se va aplica amenda contravenţională de 12.000-14.000 lei. În sfârşit, dacă cuantumul amenzii rezultate din aplicarea a 2% la suma operaţiunilor nedeclarate este cuprinsă în intervalul 12.000-14.000 lei, organul fiscal va aprecia fiecare caz în parte şi va aplica amenda contravenţională mai favorabilă.
Agentul economic are posibilitatea de a achita jumătate din (minimul) amenzii prevăzute. „Dacă organul fiscal a aplicat drept sancţiune contravenţională amenda de 12.000-14.000 lei, conform principiului legii contravenţionale mai favorabile, contravenientul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a 6.000 lei”, a precizat Ioan Mihaiu.
În cazul sancţiunilor pentru declaraţiile recapitulative incorecte sau incomplete, precum şi în cazul corecţiei declaraţiei recapitulative sancţiunea poate fi plătită în cunatum de 50% în termen de 48 de ore.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!