Contribuabilii persoane fizice şi juridice riscă să fie amendaţi de Fisc în cazul neîndeplinirii la termen a obligaţiilor fiscale. Acestea pornesc de la un minim de 50 de lei, în cazul persoanelor fizice, putând ajunge la un maxim de 14.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor reaminteşte contribuabililor câteva din obligaţiile fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Amenzi
Astfel, neîndeplinirea obligaţiei de înregistrare fiscală sau modificările ulterioare înregistrării fiscale se sancţionează în cazul persoanelor fizice cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei şi cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
De asemenea, nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile de plată ce revin persoanei fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei. Neîndeplinirea obligaţiei de depunere în termene legale a declaraţiilor privind veniturile persoanei fizice şi ale asocierilor fără personalitate juridică constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei.
Nedepunere declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat ale persoanei juridice la termenul legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.
Nerespectarea obligaţiei de depunere a declaraţiilor informative de către persoanele fizice sau persoanele juridice, după caz, se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv de la 1.000 la 5.000 de lei pentru persoane juridice.
Cea mai mare sancţiune se aplică în cazul neîndeplinirii obligaţiei depunerii declaraţiei informative privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional ale persoanelor fizice ori asociaţiilor şi entităţilor fără personalitate juridică sau ale persoanelor juridice. În acest caz, sancţiunile sunt cuprinse între 2.000 şi 3.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 12.000 şi 14.000 de lei pentru persoanele juridice.
Stabilirea cuantumului amenzii se face de organul fiscal, diferenţiat, în funcţie de numărul de zile de întârziere, precum şi de depunerea din proprie iniţiativă sau de depunerea declaraţiei în urma unei notificări.
„În situaţia în care amenda se achită în cel mult 48 de ore de la încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei, ori de la data comunicării acesteia, potrivit art. 221 alin.5 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul poate achita jumătate din minimul amenzii”, a explicat Ioan Mihaiu, şeful AJFP Bihor. Organul fiscal poate aplica şi sancţiunea avertismentului dacă: obligaţia de plată în perioada de raportare este zero; contribuabilul nu a fost notificat cu privire la nedepunerea declaraţiilor sau contribuabilul a depus declaraţii în cel mult 15 zile de la data comunicării notificării şi dacă, contribuabilului nu i s-a mai aplicat sancţiunea avertismentului pentru acea faptă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!