Ca urmare a abaterilor constatate la începutul acestei săptămâni, au fost aplicate 141 de sancţiunicontravenţionale, cinci permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost constatate trei infracţiuni şi 11 tamponări. Din totalul de sancţiuni, un număr de 89 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 12 de pietoni pentru traversări neregulamentare, iar 24 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. „Valoarea sancţiunilor aplicate la început de săptămână este 20.180 lei” informează Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!