Poliţiştii şi inspectorii de la instituţiile amintite au urmărit provenienţa, circulaţia, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, dar şi respectarea legislaţiei de mediu şi a celei privind încadrarea în muncă a personalului, de către administratorii societăţilor comerciale.
Dintre cele trei amenzi, în valoare de 45.000 lei aplicate în timpul raziei, una (în sumă de 5000 lei) a fost dată unui beiuşean despre care poliţiştii spun că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale bihorene, ar fi completat documente silvice cu regim special, încălcând prevederile H.G. nr. 470/2014. În consecinţă, omul a primit amendă şi de la reprezentanţii I.T.M. Bihor, în valoare de 10.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 108/1999, pentru împiedicarea efectuării controlului pe această linie de muncă.
O altă firmă, cu sediul la Pomezău, a fost amendată cu 30.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 53/2003, pentru muncă „la negru”, au mai transmis poliţiştii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!