Acţiunea s-a petrecut în noaptea de 26 spre 27 februarie, în intervalul orar 23.00 – 02.00.
Cu suspendare
În cadrul controlului efectuat la o societate comercială din Valea lui Mihai, s-a constatat că nu au fost eliberate bonuri fiscale pentru întreaga cantitatea de produse vândute, respectiv din totalul de 470 lei, au fost încasaţi prin casa de marcat doar de 55,6 lei. Administratorul societăţii în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare 10.000 lei.
Situaţie similară şi în altă societate comercială, dar aici s-a constatat că nu au fost eliberate bonuri fiscale pentru întreaga cantitatea de produse vândute, respectiv din suma totală de 3.495 lei au fost încasaţi prin casa de marcat doar 2.451 lei.
Totodată, echipele mixte de control au sancţionat administratorul unei alte societăţi din Valea lui Mihai tot cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru faptul că nu au fost înregistrate prin casa de marcat produse vândute în valoare de 611 lei. Faţă de cele trei unităţi s-a luat măsura suspendării activităţii pentru o perioadă de 3 luni.
„Negrişori” la muncă
Pe parcursul acţiunii au fost legitimate 221 de persoane, au fost verificate 51 de autoturisme, iar şase persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.
Oamenii legii au constatat cinci infracţiuni, una la o societate comercială cu punct de lucru în Valea lui Mihai, privind neasigurarea ordinii publice cu personal propriu sau specializat şi alte patru prevăzute de legislaţia care protejează drepturile de autor şi conexe.
De asemenea, au fost depistate 12 persoane care erau angajate fără forme legale şi au fost confiscate bunuri în valoare de 2.068 lei. Şi în acest caz a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 10.000 lei. Pentru neregulile depistate, echipele mixte de control au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 31.340 lei.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!