Autoritățile iau în calcul creșterea valorii punctului de amendă direct proporțional cu salariul minim existent la această oră în România. Concret, punctul de amendă ar putea crește, de la 145 de lei, la cât este înghețat momentan, până la 330 de lei, începând de anul viitor.
[eadvert]
De exemplu, dacă în prezent, o persoană care este prinsă în trafic fără centura de siguranță, este sancționată cu 3 puncte, valoarea acestora fiind de 435 de lei, de la 1 ianuarie amenda ar putea fi 990 de lei, adică mai mult decât dublu.
Amenzi de 33.000 de lei
Amenzi usturătoare ar primi și şoferii care vorbesc la telefon. Suma ar putea ajunge până la 2.600 de lei și, totodată, acestora li se poate suspenda permisul pentru 60 de zile. Pentru alte contravenţii mai grave, pe care poliţiştii le încadrează în clasa a 5-a de amenzi, adică aplicarea de 100 de puncte de amendă, valoarea acestuia poate ajunge şi la 33.000 de lei, adică undeva la 6.600 de euro, în multe cazuri cam cât valoarea maşinii, notează antena3.ro.
Clasele de amendă
Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2023. Această valoarea a fost stabilită de la începutul anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei. În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Clasele de sancțiuni sunt: clasa I: 2 – 3 puncte-amendă, clasa a II-a: 4 – 5 puncte-amendă, clasa a III-a: 6 – 8 puncte-amendă, clasa a IV-a: 9 – 20 de puncte-amendă și clasa a V-a: 21 – 100 de puncte-amendă.
Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncte de penalizare) este de 14.500 de lei.
Trimite articolul
XVotați PNL votați PSD-ul ca asta știu de la anul cresc preturi taxe etc și lor salari și benefici
…demult trebuia făcut acest lucru !!!