23.213 de angajatori activi erau în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor la sfârşitul anului trecut.
[eadvert]
Numărul contractelor individuale de muncă suspendate la data de 31.12.2020 este de 8.213, motivele de suspendare ale contractelor individuale de muncă sunt cele prevăzute la art. 50, 51, 52, 54 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (ex. șomaj tehnic, carantină, forţă majoră, concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, concediu paternal, concediu fără plată, precum și toate dispozițiile în vigoare în perioada de urgență, etc).
Evidenţa controalelor
În anul 2020, la ITM Bihor au fost înregistrate 910 petiţii. Cele mai frecvente aspecte sesizate fac referire la: neplata drepturilor salariale și a concediilor medicale, neacordarea echipamentului individual de protecţie, neasigurarea unei instruiri corespunzătoare, schele mobile neasigurate împotriva alunecărilor involuntare, inexistenţa mijloacelor colective de protecţie împotriva căderilor de obiecte; neîncheierea contractului individual de muncă, neacordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat la plecarea din unitate, neîntocmire acte de modificare a clauzelor contractului individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal, nerespectarea prevederilor legale cu privire la munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale cu privire la sărbătorile legale.
În desfăşurarea actelor de control inspectorii de muncă au beneficiat de sprijinul jandarmeriei şi poliţiei.
„În anul 2020, la nivelul ITM Bihor au fost efectuate un număr 3.329 controale. S-au aplicat 5.166 sancţiuni contravenţionale, din care 503 amenzi în cuantum de 6.691.700 lei şi 4.663 avertismente”, se arată în comunicatul ITM. Din totalul sanctiunilor sancţiunilor aplicate de ITM Bihor în 2020 46 % (2.363) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă şi 54% (2.803) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă.
Pe lângă combaterea fenomenului de muncă nedeclarată şi consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, în anul 2020 s-a pus accent pe combaterea efectelor pandemiei de Covid -19.
În cadrul Acțiunii de control înconformitate cu prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19 în domeniul relaţiilor de muncă, în perioada iunie –august 2020, s-au efectuat controale la 239 angajatori. S-au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, din care 26 amenzi în cuantum de 920.000 lei şi 18 avertismente.
Neconformitățile constate se referă în principal la primirea la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă, primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, dar şi primirea la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp partial.
În cadrul aceleași campanii, în domeniul sănătate şi securitate în muncă, în perioada iunie –decembrie 2020, s-au efectuat 701 controale din care 316 controale s-au desfășurat împreună cu IPJ Bihor. S-au aplicat 417 de sancţiuni contravenţionale, din care 33 amenzi în cuantum de 77.500 lei şi 394 avertismente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!