În primul trimestru al acestui an, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat 234 de inspecţii. Neregulile nu au contenit să apară. Principalele neconformităţi constatate au fost: lipsa solicitării obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, nerespectarea în toatalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare.
Neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor dar şi depozitări necontrolate de deşeuri direct pe sol sau în albiile râurilor precum şi neimplementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de pe razele comunelor au fost alte nereguli des întâlnite.
„În urma acestor controale au fost aplicate 23 de amenzi contravenţionale în valoare de 218.000 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii de mediu bihoreni a fost în valoare de 50.000 lei. Aceasta a fost dată unei societăţi comerciale pentru nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare. Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a măsurilor impuse cu ocazia verificărilor reclamaţiilor, precum şi verificarea stării de salubrizare a localităţilor din judeţul Bihor”, a precizat comisarul şef a Comisariatului Judeţean al GNM Bihor, Viorel Ţepele.
O pondere importantă în activitatea de control desfăşurată de comisarii de mediu bihoreni în primul trimestru a anului au avut-o rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor. Astfel, din cele 49 de reclamaţii verificate, 14 au vizat depozitări necontrolate de deşeuri, 9 au vizat aspecte privind calitatea aerului, 4 au vizat deversări de ape uzate, 5 tăieri de vegetaţie din afara fondului forestier.
Din fericire în primul trimestru al acestui an nu au fost înregistrate poluări accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!