„Cele 22 de persoane au fost identificate şi amendate, în total, cu suma de 111.000 lei. Cu ajutorul Poliţiei, vinovaţii au fost prinşi şi sancţionaţi”, se arată în prezentarea Gărzii de Mediu Bihor.
[eadvert]
De asemenea, în acest an, Garda de Mediu Bihor a confiscat trei maşini folosite la transport clandestin de gunoaie rămase în urma construcţiilor, iar pe lângă asta şoferii au fost amendaţi şi cu câte 20.000 de lei fiecare.
Bilanţul activităţii Gărzii din primele nouă luni ale acestui an mai arată că alte 27 de persoane fizice şi juridice au fost amendate pentru depozite neconforme de deşeuri sau pentru incendierea gunoaielor, o altă faptă interzisă de lege. Pentru aceste abateri Garda de Mediu a dat 33 de amenzi în valoare de 604.000 de lei.
Controale
De la începutul anului şi până în prezent Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 807 inspecţii, dintre care 83 inspecţii planificate, 16 controale planificate SEVESO (privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe chimice periculoase) şi 708 inspecţii neplanificate.
Garda de Mediu Bihor a întreprins controale în sprijinul beneficiarilor fondurilor PNDR verificând un număr de 242 de proiecte/amplasamente fiind întocmite 242 note de constatare, necesare solicitanților/ beneficiarilor pentru obținerea finanțării.
La cererea prefectului, comisarii de mediu au verificat şi cele 64 de societăţi comerciale din Bihor autorizate pentru colectarea, depozitarea şi prelucrarea deşeurilor, dintre care şapte au fost amendate (cu suma totală de 247.500 lei). De asemenea, pentru nereguli la aceste firme, comisarii au făcut şi trei plângeri penale.
Comisarii de mediu şi poliţiştii de frontieră au verificat şi 546 de transporturi de mărfuri care intrau în ţară, dintre care 26 au fost oprite în vamă, deoarece nu respectau legea. Ele conţineau, de fapt, deşeuri mascate ca produse second-hand.
În cursul acestui an, au fost înregistrare două accidente sau incidente care puteau duce la afectarea gravă a factorilor de mediu (apă, aer, sol). Unul a fost în localitatea Salonta la o societate de colectarea deşeurilor de mase plastice unde a survenit un incendiu de proporţii şi un alt incident major a fost în localitatea Băile Felix o poluare cu produs petrolier a cursului de apă Valea Hidișel.
Trimite articolul
XBravo lor, in spate la Padurea Felix molozul de pe drum nu il vede nimeni? Cel putin 3 gramezi mari de moloz depozitate acolo la 10 m de Padure, mai exact in spate la Padure unde e Cihei. Cum se vine de la Salina se merge spre Padure si sunt acele drumu care nu duc in padure ci pe langa ea, pe camp iar acolo se gasesc aceste gramezi. Putin probabil sa se autosesizeze Garda de Mediu dar totusi, in speranta ca o vor face las acest comentariu.