Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dr. Liciniu Venter, a precizat că evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime. Ambulanța, care se deplasa la un caz medical din Apateu, circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Aceasta se afla într-o depășire când de pe contrasens un autovehicul a frânat brusc, iar remorca i-a intrat în balans. Pentru a evita impactul, șoferul ambulanței a tras de volan și a ajuns în șanț.
Potrivit dr. Liciniu Venter, la cazul din Apateu a fost trimis o altă Ambulanță.
Citiți principiile noastre de moderare aici!