Liderul sindicatului Forum din Consiliul Judeţean, Kiss Judit, e în greva foamei de luni după-amiază, de la ora 15.30. Luni, la amiază, un echipaj al Ambulanţei a intrat în curtea interioară a Consiliului Judeţean. Grevista a chemat salvarea pentru a i se verifica starea de sănătate.
Ambulanţierii au luat-o pe Kiss Judit în maşina de intervenţie şi au examinat-o pe sindicalistă chiar în curtea Consiliului.
La ieşirea din Ambulanţă, medicul Laura Ţigan a oferit o declaraţie despre starea grevistei: „Ne-a solicitat pentru o stare de uşoară ameţeală, slăbiciune musculară. Glicemia îi era la 54, în condiţiile în care valoarile normale la un adult sănătos sunt situate între 80 şi 120. I-am administrat glucoză şi starea generală s-a îmbunătăţit. Era şi uşor agitată. Acuma s-a liniştit”, a spus medicul ambulanţier.
Reamintim că Judit Kiss a intrat în greva foamei în semn de protest faţă de conducerea Consiliului Judeţean. Sindicalista e nemulţumită că şefii CJ au pus în aplicare o decizie judecătorească care consfinţea tăierea sporurilor salariale pentru angajaţii Consiliului. Curtea de Conturi considerase ilegală acordarea sporului de dispozitiv şi a unor drepturi speciale pentru salariaţii CJ Bihor.
Kiss Judit susţine că preşedintele Radu Ţîrle şi secretarul Judeţului, Carmen Soltănel, ar fi trebuit să atace sentinţa Curţii de Apel Oradea şi să continue demersul în Justiţie până la Înalta Curte şi chiar la CEDO. „Din 200 de lei nu se poate trăi!”, subliniază Kiss Judit, sperând s-o audă, totuşi, cineva.
În schimb, şeful CJ Bihor spune că nu putea să nu pună în aplicare o decizie judecătorească şi că aşteaptă de la Guvern amnistia fiscală pentru funcţionarii publici.
Iniţial, Kiss Judit anunţase o grevă de avertisment a angajaţilor CJ pentru luni. Vineri, liderul sindical transmitea că 85 de salariaţi au semnat pentru declanşarea grevei. În cele din urmă greva nu a mai avut loc, deoarece s-a omis un pas cerut de lege pentru ca declanşarea grevei să fie legală. Sindicatul trebuia să ia legătura cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, care să medieze conflictul sindicat – conducerea CJ Bihor.
Unde sunt colegii?
Deşi gestul ei extrem se doreşte a fi în folosul colegilor săi, niciun coleg al liderului sindical nu şi-a arătat ieri susţinerea deschisă faţă de Kiss Judit. În afară de reprezentanţii mass-media, niciun salariat al Consiliului nu s-a apropiat de Ambulanţa ce se afla în curtea instituţiei, pentru a-şi arăta solidaritatea cu Kiss Judit.
Pe de altă parte, luni, 39 de membri ai sindicatului Forum deciseseră organizarea Adunării Generale a sindicatului, cu scopul „completării şi constituirii Biroul Executiv”. Biroul Executiv e format din preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar al sindicatului. Lângă preşedinta Kiss Judit, azi în Birou mai este doar vicepreşedinta Delia Mihele, celălalt vicepreşedinte demisionând. Şi Delia Mihele a vrut să demisioneze anul trecut, însă spune că liderul sindical Kiss nu i-a acceptat demisia. Adunarea Generală a sindicatului e programată pentru 22 martie, ora 14, în sala mare de şedinţe a CJ Bihor. Kiss Judit nu crede că se doreşte schimbarea sa din funcţie. „Nu cred, pentru că eu până acum am promovat şi susţinut exact problemele şi dorinţele lor, ale colegilor”, spunea luni Kiss Judit, aflată în greva foamei.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!