– Faţă de magistraţii care ţin morţiş să obţină mai toate revendicările lor salariale în noua grilă de salarizare, sindicaliştii de la ambulanţele din ţară au scăzut din pretenţiile lor iniţiale de la 6 procente la un procent în plus faţă de ce a alocat ministerul. Drept răsplată pentru că au înţeles „că e criză”, ministrul Sănătăţii nu a întârziat să îşi exprime solidaritatea faţă de angajaţii de la Ambulanţă, UPU şi SMURD din ţară.
În comunicatul de presă intitulat „Ministrul Sănătăţii susţine poziţia sindicaliştilor de la Ambulanţă în privinţa grilei de salarizare”, transmis după negocierile directe cu reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa, ministrul Ion Bazac a declarat că „va susţine poziţia acestora pe căi parlamentare”. Bazac a relatat în faţa şefului Federaţiei Ambulanţa, Gheorghe Chiş, că „ştie şi cunoaşte problemele de personal de la Ambulanţă, precum şi rolul crucial pe care îl au cadrele medicale de urgenţă în asistenţa medicală”.
Prezent miercuri la Bucureşti, liderul naţional, orădeanul Chiş a declarat că în urma negocierilor cu ministrul Bazac s-a ajuns la acordul de a încerca să se obţină maxim un procent în plus pe scara grilei de salarizare. Chiş a explicat că şi el şi colegii de la Ambulanţele judeţene înţeleg situaţia de criză economică în care se află ţara şi prin urmare au cedat mult din pretenţiile iniţiale.
Nepretenţioşi
În urmă cu câteva luni, la iniţierea proiectului pentru noua lege a salarizării, Federaţia Ambulanţa a propus acordarea a 11,50 puncte pentru un medic primar, iar Ministerul a acceptat 5,25. Pentru asistente, Federaţia ceruse iniţial 6,5 puncte şi a primit de la Minister accept pentru 3.05, iar pentru ambulanţieri s-a cerut iniţial 2,43 şi s-a obţinut 2.
Miercuri, sindicaliştii din bordul Federaţiei Ambulanţa au acceptat creşterea salariilor cu maxim un punct, reducându-şi astfel pretenţiile la jumătate.
Alocarea majorării salariale va avea loc însă abia după separarea serviciilor medicale de urgenţă de celelalte unităţi medicale. La cererea sindicaliştilor, ministrul le-a promis că va propune şi susţine înfiinţarea unui al cincilea capitol din anexa 2/2 care să se refere strict la serviciile medicale de urgenţă: Ambulanţa, dar şi UPU şi SMURD. Sindicaliştii au solicitat acest lucru exemplificând cu Medicina Legală, resort medical ce constituie un capitol separat în grila de salarizare. Ministrul a aprobat mai ales că majorarea salariilor pentru cei din Urgenţe, în actuala formă a grilei de salarizare ar fi însemnat majorarea în plus a majorităţii salariaţilor din Sănătate, reprezentanţi la negocieri prin alt sindicat, al Sanitas-ului.
Otilia Şandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!