Ambrozia, una dintre cele mai supărătoare din cauza puternicului său efect alergen, este ţinta campaniei pornite de municipalitate prin operatorul de salubritate pentru identificarea şi stârpirea acestei plante de pe spaţiile verzi din faţa imobilelor şi pe terenurile virane.
„La cererea Primăriei municipiului Oradea, conducerea operatorului de salubritate RER Ecologic a identificat locurile în care creşte ambrozia. De la începutul primăverii, lucrătorii RER au cosit plantaţiile de ambrozie din zonele administrate de Primăria Oradea, urmând ca Poliția Locală să identifice și să someze acele persoane fizice și juridice care nu au cosit zonele pe care le au în administrare”, informează Primăria printr-un comunicat de presă.
Ambrozia înfloreste între sfârşitul lui iulie şi sfârşitul lui septembrie, perioada cea mai periculoasă pentru oamenii suferinzi de alergie.
Comunicatul mai avertizează şi că „poliţiştii locali aplică o sancţiune contravenţională în cazul în care persoanele fizice sau juridice nu iau măsuri pentru distrugerea plantelor cu potenţial alergen de pe spaţiul verde din faţa imobilului în care locuiesc, potrivit Hotărârii de Consiliu Local 325 din 2006 modificată, în HCL 760/2009”.
Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că au fost descoperite foarte multe terenuri pentru care au fost demarate procedurile de identificare a proprietarilor în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. Aceştia sunt somaţi să ia măsuri pentru distrugerea ambroziei prin smulgerea, cosirea sau scoaterea rădăcinilor acestei plante. În caz contrar, riscă amenzi între 1.000 și 1.500 de lei, iar persoanele juridice se pot alege cu sancţiuni de la 1.500 la 2.500 de lei. Cetăţenii pot sesiza existenţa acestei plante Poliției Locale, la numărul de telefon 0259408839.
Citiți principiile noastre de moderare aici!