BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • RADIO GAGA
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambasadorul Portugaliei, Paulo Cunha Alves, în vizită la Oradea

Ambasadorul Portugaliei, Paulo Cunha Alves, în vizită la Oradea

De Mădălina Cristea
la 8 October 2024 15:42 Reactualizat la: 8 October 2024 15:43
1 Comentarii

Ambasadorul Portugaliei, Paulo Cunha Alves, în vizită la Oradea

8 October 2024 15:42 Reactualizat la: 8 October 2024 15:43
Ambasadorul Portugaliei la București, Excelența Sa Paulo Cunha Alves a vizitat azi Primăria Municipiului Oradea și Universitatea din Oradea.
Scris de Mădălina Cristea - Ambasadorul Portugaliei la București, Excelența Sa Paulo Cunha Alves a vizitat azi Primăria Municipiului Oradea și Universitatea din Oradea.

Trimite articolul

X

„Am găsit un oraș frumos, cu o infrastructură bine pusă la punct, cu spații verzi îngrijite și un iluminat arhitectural care m-a impresionat. Am văzut mulți turiști în Oradea. Cu toate astea orașul nu e supraaglomerat. Aceasta este o problemă cu care noi, în Portugalia, ne confruntăm, ca efect al turismului de masă. Însă la dumneavoastră am găsit un turism de calitate”, a declarat încântat ambasadorul.

Ambasadorul Portugaliei în România a fost primit de primarul Oradiei, Florin Birta și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan. Întâlnirea a fost moderată de consilierul primarului, Călin Corpaș.

Primarul Florin Birta i-a mulțumit oaspetelui său pentru vizită și pentru impresiile frumoase împărtășite: „Suntem un oraș multicultural și multietnic care trăiește într-o comuniune armonioasă. Într-adevăr, începând cu anul 2008, Oradea a cunoscut o dezvoltare accentuată, care a avut la bază accesarea fondurilor europene. Pentru noi, acest lucru a reprezentat o prioritate, alături de atragerea investitorilor privați. În 2009 am deschis primul parc industrial, iar acum avem 5 parcuri industriale în Oradea și 6 în județ. Vorbim de investiții de peste 1 miliard de euro, care au adus peste 20.000 de noi locuri de muncă pentru orădeni și bihoreni”.

La rândul său, vicepreședintele CJ a vorbit despre preocuparea administrației județene de a scoate la lumină tot ceea ce e specific zonei Bihorului, tradiții, folclor, obiceiuri vechi de sute de ani, credința în Dumnezeu. „Frumusețea județului Bihor o vedem începând de la relieful divers și împărțit în mod echilibrat: o treime munți, o treime dealuri și o treime câmpie. Suntem județul cu cea mai mare densitate de peșteri și cu cea mai lungă peșteră din Europa, cu bogății de apă geotermală folosită atât pentru cure de sănătate, cât și pentru a asigura energia geotermală necesară încălzirii locuințelor”, a scos în evidență Mircea Mălan.

Oaspetele portughez a făcut referire la discrepanța pe care a remarcat-o între nordul și sudul României, mai precis, la infrastructura rutieră, arătând că pentru domnia sa aceste diferențe rămân un mister, cu atât mai mult cu cât accesul la fondurile nerambursabile este deschis tuturor.

Vizită la Universitatea din Oradea

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bugău, împreună cu prorectorul, prof. univ. dr. Sanda Filip, Adela Ardelean, coordonatoarea Biroului de Comunicare și Corina Ardelean, coordonatoarea Biroului Admitere 365 au făcut o prezentare generală a Universității din Oradea. Rectorul i-a vorbit oaspetelui său și despre relația pe care instituția orădeană o are cu Universitatea din Evora (Portugalia), amândouă fiind membre ale alianței europene EU GREEN. O bună parte a dialogului a fost despre alianța academică europeană din care face parte Universitatea din Oradea.

În acest context, profesorul universitar Sanda Filip i-a vorbit Excelenței Sale despre proiectele și activitățile pe care universitățile membre EU GREEN le desfășoară împreună: „Dezvoltăm o platformă comună dedicată cercetării și intenționăm să organizăm, în parteneriat, programe de doctorat care să se bucure de certificarea europeană a diplomelor. Colegi din Oradea au fost la Evora și, de asemenea, compatrioți de-ai dumneavoastră un vizitat universitatea noastră”.

Foto: Ambasadorul portugaliei în vizită la UO și PMO 08.10.2024

„Sunt aici ca să învăț, ca un student. Cred că un ambasador nu trebuie să stea la birou, ci să meargă prin țară, să cunoască oamenii și să învețe din cultura lor”, a afirmat ambasadorul portughez. Excelența Sa Paulo Cunha Alves a subliniat că, din punctul său de vedere, „limba și cultura unui popor sunt punți de comunicare între popoare mai importante decât relațiile politice și economice”.

Un obiectiv asumat de către ambasadorul Cunha Alves este acela de a deschide un centru de limbă portugheză în cadrul Universității din Oradea, după modelul celor de la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

„Am venit la Universitatea din Oradea să punem împreună semințele unor viitoare colaborări. Sunt convins că mai avem multe de făcut și că, până la finalul mandatului meu, vom reuși să dezvoltăm și mai mult relațiile noastre”, a declarat Excelența Sa.

La finalul vizitei, ambasadorul Paulo Cunha Alves a vizitat Biblioteca universității și a scris câteva rânduri în Cartea de onoare a instituției.

Trimite articolul

X
Taguri:
ambasadorul portugaliei ,
primaria oradea ,
universitatea din oradea ,
vizita
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. ciolanis says:
    October 9, 2024 at 2:00 pm

    un om simpatic intre doi crispati …

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe reabilitarea școlii gimnaziale și modernizarea iluminatului public din Husasău de Tinca
    Comuna Husasău de Tinca continuă procesul de modernizare prin investiții sustenabile, cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor. Una dintre prioritățile administrației locale este reabilitarea energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Husasău de Tinca, o instituție esențială pentru educația copiilor din comunitate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    240 de locuințe din Boianu Mare vor fi racordate la rețeaua de apă. Investiția: peste 5 milioane euro
    Comuna Boianu Mare face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități publice, printr-un proiect amplu, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oșorhei se transformă, încet dar sigur, într-o capitală ecvestră a Europei
    Comuna Oșorhei a devenit în weekendul trecut un adevărat centru al sporturilor ecvestre, o dată cu desfășurarea celei de-a VII-a ediții a Concursului Internațional de Atelaje.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Sport local

    Ultima impresie contează! Crișul Sântandrei a câștigat primul meci în play-off-ul din Seria 10
    Fără miza punctelor, dar cu șase jucători „under” născuți 2006-2007, în primul „unsprezece”, Crișul Sântandrei a învins în premieră în actualul play-off, pe terenul unei formații care mai spera să prindă locul la baraj.

    BIHON Sport local

    Lotus Băile Felix a regăsit gustul golului și a câștigat în deplasare
    Echipa antrenată de Cosmin Bodea a obținut a treia victorie din cele patru dueluri directe cu Viitorul Arad. Dacă în sezonul regular a învins în deplasare cu 2-1, vineri, în penultima etapă a sezonului din Liga 3, Seria 9, bihorenii s-au impus cu 3-1 (2-0).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Strawberry Picnic Collection, de la Macarons Box Oradea by Ioana Crișan!
    Cutiile „Strawberry Picnic Colection” sunt în ediție limitată și în limita stocului disponibil! 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.