Mii de credincioşi din Oradea şi din Bihor, ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici, au participat la slujbele religioase de Înviere şi din prima şi a doua zi de Paşte. Astăzi este ultima zi de Paşte.
Biserica cu Lună a fost mai puţin populată de Înviere. Faţă de anii precedenţi, când credincioşii ocupau şoselele şi toate trotuarele din jurul Bisericii cu Lună, în acest an, de Înviere, numărul credincioşilor prezenţi a fost mai mic, poate şi datorită deschiderii de noi biserici în cartierele orădene. Slujba de Înviere de la Biserica cu Lună s-a derulat fără incidente.
Creştinii au intrat de ieri în Săptămâna Luminată, în care toate slujbele din biserici se referă la Învierea lui Isus Cristos. În această perioadă nu se fac nunţi. Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii.
În popor se spune că în acest interval Raiul este deschis. Cei din popor mai spun că cine moare în Săptămâna Luminată merge direct în rai pentru că „lumina raiului străluceşte fiecăruia care moare în această săptămână şi pentru că în acest timp uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise”.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!