La finalul lunii noiembrie 2022, Alternosfera au lansat Bonjour Madame, primul single de pe viitorul album al trupei. În februarie, formația de rock și alternative din Republica Moldova a lansat o nouă piesă, „Imnuri de război”. Video-ul oficial a fost postat în urmă cu două săptămâni avându-l ca protagonist pe actorul Florin Piersic Jr. Pandemia și războiul din Ucraina au influențat noul album al formației, pentru că, aşa cum spune solistul trupei, Marcel Bostan, „Artistul este exact ceea ce vede el”.
Lansarea single-ului „Imnuri de război” a determinat organizarea unui turneu național de promovare a acestui nou material. Astfel, din 25 februarie până în 1 aprilie, Alternosfera a pregătit 13 concerte în România, în București, Suceava, Bistrița, Târgu Mureș, Constanța, Galați, Buzău, Iași, Sibiu, Oradea, Pitești, Timișoara, Râmnicu Vâlcea. La Oradea vor ajunge sâmbătă, 25 martie, la Casa Tineretului, concertul având ora de începere 20:00. Biletele pentru concert se pot achiziționa pe entertix.ro și pe iabilet.ro.
Prestaţia artistică, show-urile mereu explozive, energia debordantă şi numărul extrem de mare de fani prezenţi la concerte au făcut ca Alternosfera să devină un etalon pentru zona de rock şi alternative de la noi din ţară. De-a lungul timpului, trupa a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova, lansând până în prezent şase albume și un EP, printre cele mai cunoscute hituri numărându-se Orașul 511, Wamintirile, Ploile nu vin, Flori de mai, Închisoarea albă, Două Eve, Mută, Haosoleum, Lucis, Epizodia, Fântânile, Bonjour Madame. Alternosfera înseamnă: Marcel Bostan – voce, clape; Marin Nicoara – chitară; Sergiu Aladin – chitară; Dumitru Costin – bass; Nick Russu – tobe.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!