Potrivit raportării GCS de miercuri, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese, dintre care două au fost raportate în județul Bihor. Doi bărbați din zona Beiușului s-au stins din viață pe secții diferite la Spitalul Curteanu Oradea, unitate covid principală din Bihor.
[eadvert]
Unul dintre decedați era un bărbat cu vârsta de 69 ani, internat la secţia de Reanimare de la Spitalul Curteanu, iar al doilea decedat era un bărbat cu vârsta de 81 de ani, internat la secția de Nefrologie (probabil dializat din pricina vreunei afecțiuni renale grave). Ambii aveau comorbidități, iar Covidul le-a grăbit decesul. Ușoară scădere la Curteanu Față de ziua precedentă, la Spitalul Curteanu erau cu 10 pacienți mai puțini.
De marți și până miercuri, au fost externate 43 de persoane și s-au internat alte 32. Din totalul de 293 oameni internați miercuri la Curteanu, doar 14 erau la secția de Anestezie Terapie Intensivă. De reținut că în Bihor, până la ora actuală, toate persoanele decedate aveau și afecțiuni cronice grave, iar contaminarea cu coronavirus le-a înrăutățit starea de sănătate în mod fatal.
54 cazuri noi în Bihor
Numărul de îmbolnăviri coronavirus se menține pe un trend ascendent în județul Bihor, în ultimele 24 de ore fiind raportate 54 de infectări noi. Bilanțul total, aproape de pragul de 1.800. Totodată, 24 de probe recoltate în Bihor au fost reconfirmate pozitiv la retestare. În ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat vindecări noi de coronavirus în Bihor, numărul total rămânând de 879.
Bilanț coronavirus: 54 cazuri noi în Bihor. Peste 1.400 infectări noi, în România și 32 decese
Citiți principiile noastre de moderare aici!