În scurt timp, alţi 75 de angajaţi ai SC Electrocentrale SA vor fi disponibilizaţi. Măsura face parte din programul conducerii instituţiei, de la începutul anului 2009, de reducere a posturilor ca măsură anticriză, aceasta fiind ultima serie de disponibilizări din acest an.
„Tot în 2009, au mai avut loc două tranşe de reduceri de personal la CET, la fiecare dintre acestea fiind nevoiţi să-şi părăsească serviciul câte 42 de angajaţi”, a declarat Eustafie Ilisei, purtătorul de cuvânt al CAO.
De asemenea, ieri au revenit din şomaj tehnic câteva zeci de angajaţi ai CET, întrucât pe perioada verii instituţia a lucrat cu o structură restrânsă de personal. În perioada 1 mai – 30 septembrie, în medie 65 angajaţi pe lună au fost nevoiţi să stea acasă, primind 75% din salariu.
În prezent CET are 1.125 de angajaţi, dar o parte dintre aceştia, în număr de 400, a fost preluată de la fostul Apaterm.
Mălina Pop
Citiți principiile noastre de moderare aici!