Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a elaborat un plan de măsuri preventive, menite a asigura tuturor cetățenilor județului Bihor sărbători de iarnă liniștite.
Acest plan include ample acţiuni de verificare a operatorilor economici din sectorul alimentar al judeţului Bihor, cu accent pe comercializarea produselor alimentare caracteristice acestei perioade.
Vor fi vizate unităţi din localităţile Oradea, Beiuş, Ștei, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai, Marghita, dar şi alte localităţi, cu accent pe operatorii alimentari ce desfăşoară activităţi de comercialzare a cărnii – carmangerii, măcelării şi a altor produse alimentare specifice – peşte, ouă, laboratoare de patiserie, depozite alimentare, supermarket-uri etc., a unităților de alimentație publică – restaurante, cantine, pensiuni, hoteluri care intenționează să organizeze mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și a targurilor de animale și piețelor agroalimentare.
„Având în vedere cele constatate, în anii anteriori, avertizăm din nou consumatorii din cadrul judeţului să acorde în această perioadă o atenţie deosebită la achiziţia oricărui produs alimentar, şi în special a produselor specifice pentru a evita eventualele consecințe nedorite.
De asemenea rugăm consumatorii să ne informeze de urgenţă în caz că au știință de cazuri în care se intenționează comercializarea de alimente în condiții care ar putea reprezenta o neconformitate pentru siguranța alimentelor, respectiv a cazurilor în care au cunoștință de comercializarea de produse alimentare în spații/ locuri neautorizate sau din surse clandestine”, a precizat Remus Moţoc, directorul DSVSA Bihor.
Reguli de urmat
Astfel, pentru a fi sigure, ouăle trebuie să provină dintr-un Centru de ambalare autorizat sanitar veterinar, unde sunt supuse controlului permanent, să fie ambalate, marcate şi etichetate corespunzător.
Pe ou trebuie marcată data valabilităţii şi codul fermei producătoare, iar pe etichetă marca ovală a centrului de ambalare, sistemul de creştere, categoria de greutate, data valabilităţii.
Comercializarea directă de lapte crud sau produse obținute din lapte crud, destinate comercializării directe, către consumatorul final de către producătorii agricoli, poate fi realizată doar în spaţiile special amenajate din pieţele agroalimentare (hale de lactate), numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentar, hârtie cerată alimentară,etc), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător, în vitrine special destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confectionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic,ceramică,etc).
Comercializarea acestor produse trebuie să fie însoţită de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii ,data obţinerii, etc.
Carnea de porc sau vită comercializată prin unități de alimentație publică trebuie să fie marcată cu marcă de sănătate ( stampilă), de către un medic veterinar.
Marcile de sănătate oficiale sunt în acest caz ovale sau hexagonale şi au înscripţionate în centru numărul de autorizare al unităţii de sacrificare.
În partea superioară toate mărcile au inscripţionat „ România”, iar în partea inferioară cele ovale au inscripţia CE sau Controlat sanitar veterinar. Orice altă inscripţie sau caractere poate să ridice suspiciunea de fraudă iar populaţia este rugată să anunţe autoritatea veterinară competentă.
Centre de examinare a cărnii
În contextul în care în această perioadă una din cele mai tradiționale activități este cea de sacrificare a porcinelor medicii sanitari veterinari reamintesc faptul că examinarea în vederea depistării trichinelozei a tuturor porcilor sacrificaţi în această perioadă este obligatorie.
Neîndeplinirea acestei obligaţii de către proprietarii de animale, nu doar va fi sancţionată de către inspectorii DSVSA cu amenzi de până la 2000 lei, dar pune în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă carne neverificată.
Exemenul se execută numai de către personal acreditat de DSVSA Bihor, respectiv de medicii de liberă practică din cadrul fiecărei comune, de personalul propriu al DSVSA Bihor din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și din cadrul laboratorului de specialitate sanitar veterinar din Oradea.
DSVSA Bihor a organizat la nivelul județului mai multe centre de examinare. Astfel, un centru de permanență la nivelul județean, situat în incinta Pieței Cetate din cadrul Municipiului Oradea, ce va funcționa în perioada 30.11 – 03.01.2016 între orele 8-18 pentru zilele lucrătoare și 8 – 16 pentru cele nelucrătoare.
Centre de examinare vor funcţiona la nivelul fiecărei circumscripții sanitare veterinare de siguranță a alimentelor sau circumscripțiile zonale – deschise în toate orașele județului astfel în Oradea- Piața Decebal și Piața Cetate, Salonta, Beiuș, Stei, Aleșd, Marghita și Valea lui Mihai cu un program zilnic între 8 – 16, pentru zilele lucrătoare, înclusiv sâmbăta, iar în cele nelucrătoare se asigură permanență telefonică.
La sediul DSVSA Bihor, din str. Ion Bogdan 37, zilnic pentru zilele lucrătoare între orele 8 – 15, la sediile circumscripțiilor sanitare veterinare de asistență din fiecare comună, prin medicii de liberă practică care au concensionat activitatea de supraveghere sanitară veterinară a teritoriului vor mai funcţiona centre de examinare.
Pentru carnea de mistreț sau provenită de la un alt animal sălbatic examinarea pentru depistarea Trichinellei sp. se efectuează doar la nivelul DSVSA Bihor, prin metoda digestiei artificiale.
Orarul de funcționare, ce cuprinde numele medicului responsabil pentru fiecare zi de activitate și numărul de telefon la care poate fi contactat este afișat la fiecare circumscripție sanitară veterinară din județ, inclusiv la sediul DSVSA Bihor.
Valoarea unui examen prin metoda trichineloscopiei directe, la carnea de porcine domestice sacrificate în gospodăriile populației este de 9 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!