Prefectul Claudiu Pop ia partea primarului Ilie Bolojan, în chestiunea mutării Muzeului în Cetate. Reprezentantul Guvernului nu vorbeşte despre cât de potrivit este Palatul Princiar al Cetăţii pentru a găzdui Muzeul Ţării Crişurilor. Nu se referă nici la investiţia masivă realizată deja de Consiliul Judeţean Bihor: 16 milioane de euro băgate în fosta clădire a Garnizoanei, din 2008 încoace, pentru a servi drept viitor sediu al Muzeului.
Claudiu Pop crede că ar fi mai nimerit ca în loc de Muzeu, clădirea Garnizoanei de lângă Parcul Bălcescu să găzduiască mai multe instituţii de stat. Aşadar, să devină un palat administrativ al judeţului. „Din perspectiva Prefecturii şi a serviciilor publice deconcentrate ar fi optim ca în Oradea să avem un palat administrativ, care să cuprindă serviciul de paşapoarte, ANIF, ce azi funcţionează în Oşorhei şi multe alte instituţii deconcentrate. Avem peste 40 de instituţii deconcentrate şi multe dintre acestea stau în chirie. Ar fi bine şi pentru cetăţean ca cea mai mare parte a instituţiilor şi serviciilor să fie într-un singur loc”, este de părere prefectul Pop.
Reprezentantul Guvernului în Bihor a făcut această declaraţie în contextul în care problema mutării Muzeului a devenit una spinoasă, pentru viaţa politic-administrativă a judeţului. Azi, Muzeul Ţării Crişurilor stă cu chirie în Palatul Baroc, plătind lunar Episcopiei Romano-Catolice 15.000 de euro pentru un spaţiu de circa 5.000 de metri pătraţi. Cum spaţiul este total insuficient, marea majoritate a exponatelor Muzeului sunt împachetate de ani de zile.
Joaca de-a mutatul
Primarul Ilie Bolojan a propus mutatea Muzeului în Palatul Princiar al Cetăţii Oradea, într-un spaţiu de dimensiuni comparabile cu ce are azi la dispoziţie MTC în Palatul Baroc. Bolojan a invocat necesitatea găzduirii unui Muzeu de către Cetate, pentru a fi atractivă turistic, dar şi costurile pe care le-ar presupune funcţionarea Muzeului în impunătoarea clădire a fostei Garnizoane. Primarul părea că l-a convins la începutul lunii şi pe preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa – cel căruia i se subordonează Muzeul – de utilitatea ideii sale. Între timp, însă, colegul de partid al lui Bolojan a făcut paşi înapoi, transmiţând că CJ Bihor va lua o decizie în acest sens, doar după ce va ajunge la o concluzie comună cu aliaţii săi din Consiliu, Alexandru Kiss (UDMR) şi Ioan Mang (PSD). Între timp, prin vocea directorului Aurel Chiriac, Muzeul Ţării Crişurilor s-a exprimat pentru mutarea în sediul destinat iniţial, considerând că spaţiul din Cetate este total inadecvat, din motive de ordin tehnic şi chiar economic. Potrivit specialiştilor MTC, în Cetate se poate amenaja cel mult o secţie a Muzeului, care să corespundă profilului medieval al acesteia.
Poziţia pro-Bolojan a lui Claudiu Pop în această chestiune vine în condiţiile în care prefectul a cerut municipalităţii să abroge acord de colaborare încheiat între Poliţia Locală şi Romprest. Prin acest acord, poliţiştii orădeni sunt puşi de şeful lor din Primărie să ajute această firmă să încheie contracte cu orădenii pentru dezinsecţie-dezinfecţie-deratizare prin toate mijlocele, inclusiv coercitive!
Citiți principiile noastre de moderare aici!