Evenimentul va avea loc în perioada 14 – 17 iulie pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.Lansat în urmă cu un deceniu , cel mai mare festival dedicat tinerelor talente din țară va aduce pe scenă peste 300 de participanţi. După un tur de preselecții în toată țara, ce a reunit peste 1.000 de copii și adolescenți, concurenții vor avea ultima confruntare în perioada 14 – 17 iulie. Festivalul îşi menţine, şi anul acesta, structura tradiţională, pe scenă urmând să concureze la Secţiunea Interpretare, copii şi adolescenţi care se vor prezenta individual cât şi grupuri mici. De asemenea, sunt patru grupe de vârstă: I (cinci – şapte ani), II (8 – 10 ani), III (11 – 13 ani) şi IV (14 – 17 ani). De asemenea, festivalul are şi o Secţiune de Creaţie, în cadrul căreia vor concura, în etapa finală, piese în primă audiţie.Oradea va fi reprezentată de Patricia, Ciobotaru , la secţiunea Interpretare, categoria 8/10 ani şi de Horia Oniţă şi Carla Marin, la categoria 11-13 ani, dar va fi prezentă în concurs şi la grupuri mici prin Trio Junior. Este pentru al treilea an când Alexandra Ruge prezintă Mamaiacopiilor. La una dintre ediţii, ea a participat într-o triplă ipostază: de prezentatoare dar şi de concurentă atât la Creaţie, cât şi la Interpretare.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!