Jurnal bihorean: Cum ai primit rezultatul, te aşteptai să iei „zece curat”?
Alexandra Iftime: Cu siguranţă, fără muncă, perseverenţă şi încredere în forţele proprii nu ajungi să îţi atingi țelul. Aspiram la o notă cât mai mare, ca orice absolvent de altfel, şi am depus tot efortul necesar, dar recunosc că acest rezultat m-a luat prin surprindere.
J.b. Cum ţi s-au părut subiectele. Ai întâmpinat dificultăţi… ?
A.I. Odată ce înveţi materia treptat şi cu atenţie, totul devine mai facil. Însă, proba de limba română mi s-a părut cea mai dificilă deoarece rezultatul depinde de subiectivitatea corectorilor şi de felul în care îţi privesc perspectiva asupra unor lucruri.
J.b. La şcoala ai fost copil de 10, ai avut materii preferate? Care era programul tău într-o zi? Ai acordat mai multă atenţie unor anumite materii?
Al. I. În cei 12 ani de şcoală, atât la Şcoala „Oltea Doamna”, cât şi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Oradea am avut rezultate deosebite creionate prin premii. Este adevărat faptul că nu am avut 10 pe linie, dar orice elev are anumite materii preferate. Astfel, fiind antrenată şi în activităţi extracurriculare, am găsit îngemănarea potrivită pentru a obţine medii peste 9,6…În legătură cu programul meu dintr-o zi, pot spune sincer faptul că nu fac nimic special, altfel decât un adolescent normal. Într-adevar, acest an a fost un an de sacrificiu, în care învăţatul îmi ocupa o mare parte din timp, însă a meritat efortul şi am o vară întreagă să recuperez activităţile pierdute. Povestea mediei 10 la Bac e una care începe în urmă cu doisprezece ani. Atât învăţătoarea, cât şi profesoara de limba română de la Şcoala „Oltea Doamna” mi-au stârnit interesul spre partea creativă, spre literatură, ceea ce m-a îndemnat să aleg profilul de filologie. Materiile de la bac s-au îngemănat într-o armonie perfectă, devenind chiar subiecte interesante.
J.b. Ce loc ocupă lectura în viaţa ta? Esti absolventă de Eminescu, secţia filologie. Care sunt cărţile care te-au marcat?
Al. I. Lectura, oaza de mister şi cunoaştere, ocupă un loc semnificativ în viaţa mea. Fiind şi un mod de relaxare, îmi face o deosebită plăcere să descopăr universul fiecărei cărţi. Nu am o carte preferată, consider că fiecare carte te poate învăţa ceva, fie de bine, fie de rău. Astfel, citesc de la cărţi motivaţionale, la cărţi de istorie sau ficţiune.
J.b. Mai ai timp să-ţi cultivi pasiunile? Care sunt acestea? Care e moto-ul tău?
Al.I. Ca orice adolescent îmi place să îmi petrec timpul cu prietenii, să citesc şi să călătoresc. Însă, cu părere de rău afirm faptul că în acest an nu am reuşit să îmi dedic timpul pe care îl doream acestor activităţi.
J.b. La ce facultate te înscrii, ce doreşti să devii, cum ţi-ai creioana tu viitorul….
Al.I. Chiar dacă patru ani am urmat un profil uman, mă îndrept spre Facultatea de Ştiinte Economice deoarece consider că, urmând un profil economic, mi se deschid mai multe oportunităţi pentru a-mi clădi o carieră de succes şi pe deasupra, această alegere constituie o provocare pe care abia aştept să o întâmpin.
J.b. Daca ar fi să faci un eseu despre viaţa de liceean… ar avea titlul… şi ai spune că….
Al.I. Titlu : „Odiseea tinerilor visători”
Ce aş spune: Liceenii, la începutul unei poveşti despre viaţă, înfruntă obstacolele inerente ale vieţii pentru a fundamenta o personalitate puternică, toate acestea într-un cadru în care distracţia se cufundă în responsabilitate şi seriozitate. Şi mai e ceva important! Cu această ocazie doresc să le mulţumesc tuturor cadrelor didactice, părinţilor şi prietenilor care m-au susţinut şi au avut încredere în mine.
J.b. Drum bun în viaţă, Alexandra! Să ai un parcurs perfect, aşa cum ţi-l doreşti!
Citiți principiile noastre de moderare aici!