BIHOR. Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Drumului Județean 767E, între Oșorhei și Copăcel, pe o lungime de 12,7 kilometri.
„Valoarea totală a obiectivului de investiții, potrivit firmei de proiectare SC Adura Impex SRL, se ridică la 69.621.375,81 lei, inclusiv TVA. Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul de Asistență Tehnică 2014 – 2020. Acest program este destinat, printre altele, pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile mobilitare urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și drumuri de legătură”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.
[eadvert]
Infrastructura în Zona Metropolitană
Reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel face parte din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, care mai cuprinde realizarea centurilor Oșorhei (5,8 km), Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km).
Trimite articolul
XBolojan le arata fostei puteri de trista amintire udmr-psd-alde ca se poate face treaba daca esti dispus sa faci nu numai furaciuni si sifonare de bani publici.