Începând cu anul 1994 , Biblioteca orășenească ” Octavian Goga ” a inițiat și organizat în fiecare an sărbătorirea patronului spiritual, al cărui nume îl poartă.
Evenimentul debuteză marți, 7 mai, orele 13,00 cu o expoziție de icoane pe sticlă, cu vânzare, acolo unde își prezintă lucrările artiști din Ungaria: preotul Pop Cosmin Florentin și Pop Irina Ecaterina. Va urma apoi evocarea lui Octavian Goga, patronul cultural al bibliotecii, acțiune care va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Aleșd și care e organizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic Alexandru Roman și cu Liceul Teoretic Constantin Șerban.
Memoria locului
Festivitățile de joi, 9 mai debutează la orele 12 și fac parte din ciclul „Memoria locului”. De această dată, acestea sunt centrate în jurul personalității profesorului universitar emerit, doctor în economie, Florian Bercea. „În onorea prof. universitar dr. Florian Bercea, eminent dascăl, maestrul desăvârșit al finanțelor, un model de viață și carieră profesională”, e momentul de omagiere prevăzut în program a a avea loc în prezența familiei la restaurantul Olimp Tom Aleșd. Omul de știință născut la Tinăud a îndeplinit mai multe funcții de demnitate publică: deputat în legislatura 1992-1996 (ales în județul Bihor pe listele PD) când a fost vicepreședinte al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților și 1996-1999, când a fost membru al Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci și vicepreședinte al grupului parlamentar din care a făcut parte; deputat în legislatura 1996-2000, ales pe listele partidului PDSR). Vicepreședinte al Curții de Conturi în perioada 1999-2002. Florian Bercea a fost ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar, ministru al Guvernului României în perioada 1991-1992, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice în perioada 1990-1991, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud în perioada 1994-1996. În 2008, Florian Bercea a fost declarat cetățean de onoare pentru merite deosebite pe plan economic și administrativ acordat de Consiliul Local al orașului Aleșd. Biblioteca orăşeneasă Aleşd a fost înfiinţată în anul 1952 cu un fond de carte enciclopedic de circa 5000 volume. Festivitatea de investire a instituţiei cu numele poetului Octavian Goga a avut loc la 24 septembrie 1993. Din acel an s-au pus bazele unui eveniment cultural de durată, cu ritmicitate anuală „ Zilele Octavian Goga”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!