“Așteptăm rezultate foarte bune la Beiuș, Aleșd, Drăgănești, Girișu de Criș, Sânnicolau Român, Borod și Balc. În aceste orașe și comune avem șanse reale la câștigătoarea Primăriei. Și, cu siguranță vom câștiga din nou Primăria Boianu Mare (primar Ioan Bandula – n.red.)”, transmite Blejan, liderul ALDE Bihor.
Ciprian Blejan indică numeroase localități unde ALDE speră la funcții de primar sau măcar viceprimar. Iată-le: Buntești, Pietroasa, Pomezeu, Sânmartin, Nojorid, Avram Iancu, Tinca, Holod, Tileagd, Săcădat, Brusturi, Marghita și Diosig. Azi, ALDE are viceprimari la Beiuș – Dăescu Ovidiu, Tileagd – Hosu Liviu, Chișlaz – Traian Lazăr și la Boianu Mare – Bențe Augustin.
“Pentru noi, o miză foarte imporantă e reprezentarea în Consiliul Județean. Cu siguranță vom avea mai mulți consilieri locali decât acum și am convingerea că vom avea mai mulți primari și viceprimari”, conchide Blejan. La precedentele alegeri locale, ALDE a obținut la alegerile pentru Consiliul Județean peste 13.000 voturi, adică 2 consilieri județeni.
Politica porților deschise. Recrutează oameni din afara politicii
Potrivit lui Ciprian Blejan, ALDE Bihor şi-a desemnat deja candidaţi în peste 50% din localităţile din judeţ, cu majoritate românească. Însă, deocamdată, Blejan nu dă nume.
“În perioada următoare aceștia vor fi măsurați într-un sondaj, înainte de definitivarea listelor, strategia partidului fiind să aducă în fața electoratului lideri ai comunităților în care acestia trăiesc”, declară Blejan.
ALDE va avea candidați și în zona electorală dominată de UDMR. Blejan aplică politica porților deschise, invitându-i în ALDE pe toți cei care simt că pot face ceva pentru comunitățile în care trăiesc.
Trimite articolul
XScrieti va rog un articol cand TINTESTE vreun primar CENTURA la aceste doua orasele…….
MUltumesc
Mihai