Partid cu orientare de centru-dreapta, ALDE consideră că în Oradea impozitele sunt prea mari, raportat la nivelul salariilor. „Noi considerăm că situaţia este necorelată. La capitolul salarii suntem în ultimele cinci din ţară, în schimb la impozitare suntem la nivel fruntaş. Trebuie corelate impozitele la nivelul de salarizare. Vom face în mandatul viitor al Legislativului local o propunere de corelare a acestor chestiuni. Sper să avem şi susţinere. După cum ştim, la Bucureşti şi la Cluj, oraşe cu un nivel de trai mult peste cel al Oradiei, cota de impozitare pentru spaţiile cu destinaţie nerezidenţială este de 0,2%”, declară Dorin Corcheş, co-preşedinte ALDE Oradea.
Altfel, acelaşi Corcheş consideră că „Primăria unui municipiu reşedinţă de judeţ nu înseamnă doar poduri şi drumuri expres – administraţia ţine de mult mai multe lucruri. Oraşul are nevoie de componenta culturală, relaţională, sportivă şi toate trebuie corelate cu capacitatea financiară pe care îl are orădeanul”.
„Cheltuielile privind investiţiile, cu o cofinanţare destul de mare pentru municipiul Oradea şi luând în calcul şi împrumuturile pe care Oradea a fost obligată să le ia, sigur că se justifica acel procent, de 1%. Dar din perspectiva nivelului de trai, a posibilităţii cetăţenilor, era un procent foarte mare. Considerăm că şi la ora actuală, procentul de 0,6% este destul de mare”, afirmă Ioan Mintaş.
„Porţi deschise” la ALDE
Altfel, Dorin Corcheş confirmă faptul că în judeţ sunt primari şi consilieri locali de la alte partide care vor să vină la ALDE. „În ultima perioadă suntem foarte mulţi care vin alături de noi. Avem această acţiune – „Porţi deschise” – prin care orice persoană este binevenită. Sunt consilieri locali în funcţie, membri al altor partide politice, care vor să ni se alăture. Sunt şi primari în funcţie care îşi doresc să fie viitori candidaţi ai ALDE în judeţul Bihor. Cred şi ei că ALDE este un partid în construcţie, cu viitor”, spune Corcheş, care ar putea fi candidatul ALDE la Primăria Oradea.
Altfel, ALDE critică acţiunea Guvernului Cioloş, de schimbare a prefecţilor şi subprefecţilor, acum, într-o perioadă preelectorală. „Nu cred că trebuiau schimbaţi decât acolo unde s-a constatat că nu există competenţă”, spune Mintaş. Potrivit ALDE, au fost deja instalaţi prefecţi susţinuţi sau giraţi de PNL la Argeş, Botoşani, Brăila, Dâmboviţa, Iaşi, Gorj, Satu-Mare şi Vaslui. ALDE nu susţine nici reducerea orelor de istorie şi geografie, respectiv scoaterea limbii latine din şcoli. „Învăţământul a fost un cobai pentru toate guvernele, ceea ce nu este normal”, constată Ioan Mintaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!