Chiar îi etichetează pe liberali ca făţarnici. „Am să-i acuz direct de ipocrizie pe colegii din PNL. Să vii, în condiţiile în care şi domniile lor, şi noi, ştim care e convieţuirea în Ardeal şi dânşii au avut negocieri cu colegii din UDMR, şi la acele negocieri reprezentanţii minorităţii au susţinut anumite doleanţe. Dar să vii s-o duci în spaţiul public doar pentru a crea o emulaţie, o stare, cretină în contextul Uniunii Europene şi în contextul familiei europene, să vii cu un astfel de mesaj doar ca să generezi o situaţie, mie mi se pare o chestiune dusă la extrem”, susţine Dorin Corcheş, lider local în ALDE.
El spune că pachetul discutat se înscrie în pretenţiile de regulă formulate de UDMR atunci când negociază. „Am văzut că unii se dau de ceasul morţii, că se vinde Ardealul şi tot felul de imbecilităţi, în condiţiile în care trăim în Ardeal şi bine cu etnicii maghiari”, spune Corcheş, susţinând, însă, că „nu s-a pus problema niciun minut ca liderii alianţei să accepte anumite chestiuni”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!