Albumul solo al lui Calin Pop, solistul şi chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, se apropie de final. În „Cutia cu secrete” s-a mai adăugat o piesă, „Ochi strălucitori”, pe versurile lui Alexandru Vlahuță. Videoclipul îl are la story şi ca art director pe artistul plastic Kante Meister, animaţia fiind realizată de Bogdan Lascu.
„Albumul conține idei suplimentare care nu au mai reușit să ajungă la trupă am fost convins de mulți prieteni să nu le abandonez și să le fac publice, În acest fel, pe lângă alte CD-uri pe care le-am scos la Soft Records am reuşit să găsesc nişte colaboratori importanţi pentru acest material. Am găsit o colaborare constantă de doi ani de când am început piesele: un chitarist talentat şi fan al trupei Celelalte Cuvinte, Toni Dijmărescu din Germania, Flavius Suciu care a făcut tobele, mixul şi masterul, şi în acelaşi timp un talentat basist pe care îl ştie toată lumea, Vlad Spătar care acum evoluează la trupa Desperado”, a declarat pentru Lenţi Chiriac într-un interviu Călin Pop.
Acest album se apropie de final şi lansarea lui va avea loc pe 18 noiembrie. Lucrul la acest album a început în aprilie 2020, când a început pandemia şi şi-a găsit cei trei colaboratori. Albumul aparţine de Universal Music şi este primul album solo ca a apărut pe streaming pentru că celelalte au apărut pe CD la Soft Records şi este produs la propunerea Loud Rage Music.
Pe album sunt 13 piese: „Niciodată”, „Respect”, „Fără drum”, „Le vom trăi”, „Portret”, „Rupă-se norii”, „Dreptatea”, „Hoinar”, „Ochi strălucitori”, „În secret (Bonus Track – doar pe varianta CD), „Scrisoare peste timp”, „Văpaia” şi „Speranţă în glas”. Piesele sunt compuse pe parcursul mai multor ani, cea mai veche fiind „Hoinar”, compusă în anii ’90. Albumul a fost mixat şi masterizat de Flavius Suciu în studioul DadiuStudio din localitatea spaniolă Alcossebre, iar artworkul este realizat de artistul grafic Kante Meister.
[eadvert]
Trimite articolul
XFaină piesa!
Felicitări!