Scopul proiectului a fost strângerea de fonduri şi donaţii pentru copiii de la Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilităţi nr. 3 din Oradea. În data de 23 decembrie o delegaţie de şapte membri a Consiliului Elevilor condusă de preşedintele Mark Lukacs au fost la CPCD încărcaţi cu saci de haine, jucării, dulciuri şi alimente.
„Doresc ca această acţiune să nu fie una una singulară ci să reprezinte începutul unei colaborări cu acest centru ce oferă cămin pentru 48 de suflete. În general, oamenii se gândesc la aceşti copii doar în preajma sărbătorilor, ceea ce e o mare greşeală. Aceştia au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră pe tot parcursul anului. Sunt minunaţi şi se bucură de orice atenţie şi afecţiune cât de mică. Zâmbetul lor sincer merită tot sacrificiul”, spune Mark Lukacs, preşedintele Consiliului Elevilor. Iniţiativa realizării acestui eveniment au avut-o membrii CE de la CN Mihai Eminescu sub coordonarea consilierului educativ Ioan Cadar şi a directoarei Maria Oniţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!