Bărbatul, în vârstă de 82 de ani, a intrat în contact cu alte cazuri confirmate. Deoarece primul test a fost neconcludent, cadrele medicale au repetat procedeul, iar pe 3 aprilie a venit confirmarea că bărbatul a fost infectat cu covid-19.
Bărbatul suferea de HTA, diabet zaharat, boala neurologica și boala cardiovasculara.
Acesta este cel de-al doilea deces înregistrat în județul Bihor. Până luni, la ora 13:00, în Bihor au fost confirmate 52 de cazuri, dintre care 5 pacienți au fost vindecați, iar 2 au decedat. Potrivit surselor Bihon&JB, la secția ATI se mai află încă doi pacienți internați.
Primul bihorean decedat după ce a fost depistat cu coronavirus
Trimite articolul
XSistemul de sănătate al României e fragilizat de corupţie şi de emigraţia masivă a personalului calificat
Cat a primit familia ca a “murit de corona?”
-
Suntem muci și principalii vinovați sunt îngerii în alb ai României.
Holul spitalului
Am venit, cu pile, să fac o ecografie pentru că medicul ecografist de la clinica unde plătesc un abonament baban s-a îmbolnăvit.
Nu pot să îmi permit să aștept, ce mă fac, unde să mă duc?Hai că vorbesc eu cu doamna Georgescu și ea o știe pe doamna Pârvu și ea pe doamna Oancea și ea știe pe cineva la…, ghemul de pile se deșiră: poți la 9 dimineața?
Pot.
Doamna doctor are față de pisică, o fundă colorată la gât și o impolitețe acră. Ea îi face un serviciu femeii care m-a băgat cu pile.
Spune: dacă nu ai pile, nu rezolvi nimic. Și doctorița asta e nesimțită dar să știi că alții sunt de treabă.
Cum ți-o fi norocul. Și norocul și-l face omul cu mâna lui, cumpărându-l cu răbdare și trei suluri de hârtie igienică.
Să vă spălați pe mâini
Oricum murea si de la o simpla raceala. Cred ca daca cineva infectat deja, va cadea de la etajul noua si va muri pe loc, o sa se zica ca a murit de COVID-19. Sunt ferm convins ca statisticile ne mint si numarul celor care au murit de COVID este minimum cu 15-20% mai putin. Multumim Mass-Media ca imprastiati frica si prostia peste tot! Globalismul e in floare!
O intrebare: cei infectati, sunt infectati cu SARS-CoV2 sau testul arata unul din cele 4-5 tipuri de coronavirus care se afla cam tot timpul in corpul uman?